Carla Bruni a trecut ușor de la rangul de Primă Doamnă la cariera muzicală. De curând, a lansat recent al patrulea ei album, intitulat "Little French Songs" și nu se poate plânge că se plictisește. Însă soțul ei, Nicolas Sarkozy, ale cărui ambiții prezidențiale nu pot fi domolite, se află în centrul unui scandal. O dată în plus, Carla Bruni îi este alături lui Sarko.
Într-un interviu publicat de revista Vanity Fair, ea explică ce e cu această poveste cu iz de corupție, vorbește despre succesoarea sa de la palatul Élysée, Valérie Trierweiler și face mărturisiri despre viața de mămică după 40 de ani.
Carlei îi plac pisicile. Le iubeşte pentru ştiu să cadă mereu în picioare. "Sunt o pisică", îi spune jurnalistei Maureen Orth. "Ştii, pisicilor nu le place să iasă afară. Îşi împrăştie mirosul în jurul unui loc, iar acolo devin stăpâne. Aşa că atunci când trăieşti cu o pisică, trăieşti de fapt în casa pisicii", spune ea.
Sarkozy ştie asta. Cât a fost el preşedinte, Carla nu a renunţat la apartamentul şic din arondismentul parizian 16, în livingul căruia tronează un pian şi echipamentul de înregistrare. "Nu poţi să laşi singur un câine pentru o săptămână. Pisica e altfel. Suferă dacă îşi părăseşte casa şi îi place să fie singură într-un loc călduţ, aşa sunt şi eu", spune fostul top model.
Şi în timp ce vorbeşte cu Maureen, într-un apartament dintr-un hotel apropiat de locuinţa sa, Carla Bruni, îmbrăcată în jeanşi, îşi proiectează un aer de felină şi îşi unduieşte trupul mlădios - acesta e termenul folosit de jurnalista de la Vanity Fair - trăgând cu nasaț dintr-o ţigară electronică, pufăind norişori mentolaţi şi imitând o pisică la pândă. "Se adaptează la orice situaţie şi nu sparge niiciodată nimic - scrumieră, pahare, sticle. Pisica mea merge pe pian - pâş, pâş, pâş. Îmi place supleţea ei. Nu văd de ce ar trebui să ne opunem unor situaţii. Adaptabilitatea e un punct major pentru oricine", spune ea.
Analogia cu comportamentul pisicilor i se potriveşte ca o mănuşă: ajunsă la 45 de ani, Carla Bruni pare să aibă şapte vieţi. În linii mari, povestea ei e binecunoscută. S-a născut la Torino, într-o familie de industriaşi foarte bogaţi, a copilărit în Franţa şi a aflat abia la 28 de ani, când tatăl ei era pe moarte, că el nu era părintele său biologic. Adevăratul ei tată era un tânăr chitarist, care provenea tot dintr-o familie italiană înstărită, care călătorea în turnee cu mama ei, o pianistă de două ori mai în vârstă decât el.
La 19 ani, Carla Bruni era un model care răvăşea lumea modei cu frumuseţea ei şi începea să deprindă o grămadă de lucruri şi să-şi facă relaţii, învăţa limbi străine şi aduna milioane de mile zburate în toată lumea. A apărut pe copertele a peste 250 de reviste.
Timp de şapte ani a fost cuplată cu Mick Jagger în timp ce el era însurat cu Jerry Hall, şi şi-a construit o reputaţie de cuceritoare căreia îi cedau fermecaţi o mulţime de artişti, politicieni şi intelectuali. Ca să rămânem în termenii analogiei care îi place ei, Carla Bruni era destul de zvăpăiată pentru o pisică aristocrată.
Cu cinci ani şi jumătate în urmă, la scurt timp după despărţirea de chipeşul filosof Raphaël Enthoven, tatăl fiului ei, acum în vârstă de 11 ani, viaţa ei s-a schimbat dramatic. Carla Bruni se apropia de 40 de ani şi avea nevoie de un reper puternic în viaţa ei. Iar acesta a fost Sarkozy. Toată lumea a fost uimită când a descoperit că preşedintele are o relaţie cu celebrul top model, la scurt timp după ce fusese părăsit de a doua soţie, Cécilia.
S-au întâlnit la o mică petrecere de după un dineu, unde Carla a cântat câteva dintre piesele sale, iar Sarko a fost literalmente subjugat de vocea şi de apariţia ei. Într-un interviu difuzat pe 14 august în emisiunea "CNBC Meets...", Carla spune că a fost dragoste la prima vedere: "Trebuie să spun că am plecat împreună de la petrecere. Şi ne-am căsătorit după trei luni." Ce e atras-o la el? "Nu ştiu, inteligenţa lui, charisma, tandreţea, felul lui de a vorbi", a detaliat Bruni.
În următoarele luni, presa a fost cu ochii ei. Au fost văzuţi împreună la Disneyland Paris, apoi la ruinele din Petra, Iordania. Nicolas Sarkozy şi Carla Bruni s-au căsătorit pe 2 februarie 2008, la timp ca să o poată întâlni pe Regina Angliei în calitate de Prima Doamnă a Franţei.
A trecut însă şi vremea în care ea şi Sarko reprezentau Franţa la cel mai înalt nivel. În mai anul trecut, după ce a fost înfrânt de socialistul Francois Hollande, Sarkozy anunţa că renunţă la politică pentru totdeauna. "C'est fini", proclama el.
Astăzi, fostul preşedinte pare înfometat de putere. O vrea din nou, atras şi de rateurile adversarului său. Îşi doreşte revanşa, însă drumul spre ea nu e lipsit de capcane. Lipsit de imunitatea prezidenţială, Sarkozy face obiectul a cinci anchete. Într-unul dintre dosare, el e acuzat pentru că administraţia prezidenţială ar fi dat câteva milioane de euro unor apropiaţi ai săi pentru un sondaj electoral, realizat cu scopul de a determina dacă relaţia lui cu Carla Bruni i-a afectat imaginea în rândul alegătorilor. Sondajul a relevat că 89% dintre cei chestionaţi considerau că relaţia lui Sarkozy era o chestiune privată.
Susţinătorii fostului preşedinte susţin că problemele lui cu justiţia au sursă politică, mai ales de când el a anunţat că vrea să candideze din nou, iar Hollande se scaldă în propriile promisiuni şi eşecuri. Şomajul creşte, iar nesiguranţa şi neliniştea francezilor devin tot mai mari. "Nimeni nu ştie încotro se îndreaptă ţara. Chiar dacă mai sunt patru ani până la următoarele alegeri, Sarkozy nu poate sau nu vrea să părăsească scena şi s-o lase în luminile rampei pe soţia sa", explică jurnalista Christine Ockrent.
Sarkozy mai are un dosar greu în cârcă. În martie, în timp ce Carla Bruni se afla la Berlin, unde cânta "Mon Raymond", o melodie compusă pentru soţul ei, un magistrat din Bordeaux îl punea pe Sarkozy sub acuzare, pentru că în timpul campaniei electorale din 2007 ar fi primit bani cash în plicuri de la Liliane Bettencourt, cea mai bogată femeie din Franţa, acum în vârstă de 90 de ani. Sarkozy nu este acuzat de fraudă electorală, ci pentru că ar fi profitat de o femeie bătrână şi se pare că totul a pornit de la fiica femeii, care susţine că aceasta nu mai e capabilă să administreze averea de 30 de miliarde de euro.
Numele lui Sarkozy a apărut în această afacere în 2010, după mai multe dezvăluiri şocante ale unui majordom care făcuse înregistrări secrete, fiind acuzat că în 2007 a mers la Bettencourt acasă pentru a-i cere să cotizeze la campania lui electorală. Sarkozy a negat furios. A trecut printr-un interogatoriu de 12 ore şi a fost obligat să participe la o confruntare faţă în faţă cu patru angajaţi de la domiciliul Lilianei Bettencourt, dar cu toate astea povestea tot nu e lămurită. Din cauza sistemului judiciar francez care se mişcă greoi, investigaţia s-ar putea lungi mult şi bine, ruinând planul revenirii politice urzit de Sarkozy.
Pe scurt, unii cred că există mulţi care au de câştigat de pe urma acestei situaţii. Primul suspect ar fi actualul preşedinte, care scapă puţin de presiune şi mută atenţia publicului nemulţumit spre alt unghi al scenei. Alţi analişti sunt de părere că lupta lui Sarkozy pentru reformarea justiţiei îi vine acum chiar lui de hac, după ce a declarat război justiţiei şi a încercat să îndepărteze din sistem anumiţi magistraţi. "Sarkozy a fost extrem de dur cu judecătorii şi şi-a exprimat de multe ori dispreţul faţă de ei", explică jurnalista Christine Ockrent.
În toată această poveste, Carla Bruni nu poate sta impasibilă. Evident, e de partea lui Sarkozy, şi îl susţine aşa cum se pricepe ea. "E o nebunie. În America au mare grijă să fie obiectivi când acuză pe cineva, corect? Dacă iei o poziţie politică, atunci nu poţi judeca persoana cu care te-ai confruntat. Altfel, înseamnă că ai un motiv politic sau personal", explică fostul top model.
Scandalul i-a dat şi ei planurile peste cap, iar lansarea noului ei album a fost umbrită de anchetarea lui Sarkozy. Cumva, însă, ea a reuşit să se remarce. Primul ei extras, "Chez Keith et Anita", o piesă cu ritm latino, menită să evoce perioada călătoriilor şi a drogurilor din epoca Rolling Stone, cu trimitere la dragostea dintre Carla şi Mick Jagger, n-a avut succesul scontat. Următoarea piesă, însă, "Le Pingouin", a făcut imediat tam-tam. Melodia începe cu un tic-tac care sugerează mersul caracteristic al piguinului. În Franţa, pinguin e un termen folosit în sens peiorativ pentru a desemna o persoană indecisă. Presa a speculat imediat că melodia se referă la François Hollande, poreclit "Nici da, nici nu".
În interviul publicat de Vanity Fair, Carla a negat că pinguinul ar fi Hollande. "Îţi jur, Maureen, că nu se referă la asta. Poţi să crezi că pinguinul ar putea fi cineva anume, dar nu m-am gândit la cineva anume când am scris cântecul", spune ea. După ce a adăugat că pinguinul ar fi un vecin, apoi că oricine are pinguinul lui, Maureen n-a prea fost convinsă de spusele Carlei. Oricum ar fi, e logic ca Bruni să-şi apere soţul.
Un lucru e clar în privinţa acestui album: una din piese, "Mon Raymond"/"Raymond al meu", îi este dedicată lui Sarkozy. "Sigur că pe soţul meu nu-l cheamă Raymond, dar m-am gândit că Raymond e un nume bun. E vintage, e foarte franţuesc. I-am spus: "Lucrez la un cântec despre tine, intitulat Raymond, te deranjează? A spus <<nu>> şi de atunci îi zic uneori în glumă Raymond", a povestit ea în interviul pentru CNBC cum îşi alintă soţul. "E doar un cântec de dragoste. Îl descriu aşa cum simt eu că este. E amuzant, pentru că a fost atâta timp o persoană publică, iar melodia asta este poate un unghi personal prin care este privit", a adăugat ea.
Ca orice jurnalist din şcoala anglo-saxonă, Maureen Orth nu se ascunde în spatele unor tehnici pentru a masca ceea ce vrea să transmită, aşa că scrie direct ceea ce gândeşte. Spune despre Sarkozy că era cunoscut drept un tip dur şi destul de abrupt cu oamenii, uimind prin căsătoria cu Bruni, renumită pentru manierele sale. "Oamenii de la Élysée spun că era foarte drăguţă cu ei", i-a declarat un oficial al guvernului Hollande jurnalistei de la Vanity Fair. Iar când spune asta un om din tabăra adversă, e un dublu compliment. În 2008, când s-a căsătorit, Bruni a trebuit să înveţe codul de bune maniere al Palatului Élysée. Astăzi ea susţine că a fost foarte uşor. "Îmi place să urmez regulile. Nu-mi place să fiu pe dinafară", explică ea. Protocolul minuţios a făcut totul foarte uşor atunci când a întâlnit-o pe Regina Angliei la Castelul Windsor. "Mulţi cred că e o mare povară, dar eşti ajutat, e ca şi cum cineva te-ar ţine de mână."
Ce ironie! După ce a pozat dezbrăcată, pentru că, în fond, asta făcea parte din meseria ei, după ce şi-a cultivat o imagine de cuceritoare cu toate aventurile din tinereţe, a ajuns să dea mâna cu Regina Angliei şi cu Papa Reiziger! Niciodată Prima Doamnă a Franţei n-a trecut printr-o asemenea transformare.
În ziua în care a părăsit Palatul Élysée Carla nu a purtat ceva special. costumul gri şi bluza albă păreau că transmit un mesaj de genul: "Ce bine că am scăpat! Am făcut-o şi pe asta", scrie Maureen Orth. "Nici vorbă", o contrazice Carla. "Ăia erau singurii pantaloni în care încăpeam", spune ea. Carla încă mai avea de lucru pentru a-şi recăpăta silueta după ce născuse.
Giulia, fetiţa lor, s-a născut acum un an şi şapte luni, când campania electorală se înteţea. "A fost un moment foarte fragil din viaţa mea. Eu sunt înaltă, cu umeri laţi, iar când am peste 20 de kilograme în plus nu arăt grasă, arăt chiar urâtă. Nu-i uşor să ai copil când eşti mai în vârstă. E greu cu dieta, eşti extenuată. Iar asta s-a suprapus cu campania şi m-a omorât. Să alăptez fetiţa, să mă trezesc noaptea din două în două ore fiindcă îi era foame. Iar ziua să-mi urmez bărbatul", povesteşte Bruni.
Ea mărturiseşte că n-a renunţat la apariţiile din campania soţului, deşi se afla în momentul în care ar fi implorat să nu fie fotografiată. "Devenise aproape un război", mărturiseşte. Bruni s-a simţit lezată de comentariile presei, în special a celei americane. "Scriau că sunt grasă. Erau chiar obraznici. Au întrecut orice limită", spune ea. Bruni mărturiseşte că a încercat să facă tot ce putea ea. "Dar fiind atât de obosită şi deprimată, chiar nu-mi mai păsa cum îmi stătea părul sau de machiaj. Aveam un singur gând: Vreau acasă, să dorm."
După ce a plecat de la Élysée, a trebuit să facă o alegere: "Să-mi arunc toată garderoba, să încerc să slăbesc sau să rămân grasă şi să-mi iau alţi pantaloni?". Dar nu asta a fost cea mai mare problemă pentru ea, ci faptul că după înfrângere toţi s-au lepădat de Sarkozy, de parcă era un lepros.
"Pe 7 mai, a doua zi după alegeri, el a spus: <<OK, hai să călătorim şi cu ocazia asta o să învăţ engleza>>. Eu i-am zis: <<Suntem pe jumătate terminaţi. Ar trebui să ne odihnim. Iar el mi-a răspuns: <<Nu, nu, nu,>>, n-avea nevoie de odihnă", povesteşte Carla. Sarkozy, de profesie avocat, a avut de ales atunci între a accepta să lucreze pentru un fond de investiţii din Qatar şi a-şi lăsa loc pentru revenirea în politică. A ales să se întoarcă. "El ar fi bun la orice; ar fi un jurnalist bun, un compozitor bun, pentru că se implică total în ceea ce face. Nu este un melancolic", îl laudă Carla.
Ea combate şi zvonurile de peste Ocean conform cărora ea urma să-l părăsească pe Sarko după ce acesta a pierdut puterea. "E o tâmpenie. Pentru că puterea a fost una dintre problemele cu care ne-am confruntat amândoi. Puterea nu este o plăcere. Te face vulnerabil. Era ceva important să reprezinţi Franţa. Este vorba despre onoare, nu despre putere. Puterea e brutală şi trebuie să ai o structură interioară rezistentă ca să ai de-a face cu puterea fără să dai greş. N-am folosit niciodată puterea pe care se presupunea că o am, nici măcar o zi, doar am ajutat uneori nişte oameni care mi-au cerut să-i sprijin, oameni care erau în spital sau în situaţii dificile", explică fostul manechin.
De fapt, Carla Bruni a folosit doar ocazional biroul său de la Élysée, pentru a răspunde la scrisori. A înfiinţat o fundaţie pentru a-i ajuta pe cei săraci să aibă acces la educaţie, cultură şi artă. Bruni spune despre ea că a fost o Primă Doamnă discretă. "N-a pretins vreodată că politica a devenit brusc pasiunea ei", spune Christine Ockrent.
Chiar dacă francezii n-au perceput vreo contribuţie a sa pe plan intern, au apreciat că ea a reprezentat cu eleganţă Franţa peste hotare, purtând creaţiile modei franţuzeşti şi încântând personalităţi de prim rang, precum Regina Elisabeta sau Nelson Mandela. "Carla s-a descurcat foarte bine ca Primă Doamnă. A fost frumoasă şi elegantă şi a dat o imagine pozitivă despre ţară în fiecare călătorie în străinătate", spune Ockrent.
Există, însă, şi alte păreri. "Când s-a întâlnit cu Regina, toţi au spus că arăta ca Jackie Kennedy. Nici măcar. Cu cocul de stewardesă, arăta ca o fetiţă gătită de sărbătoare", spune Colombe Pringle, editor la revista Point de Vue. "Apoi, când a stat jos la Westminster, ascultând discursul soţului ei, cu picioarele într-o parte, ca Audrey Hepburn în <<Mic dejun la Tiffany>>, n-a fost ceva normal sau natural. Ea nu obişnuia să stea aşa. Juca un rol", adaugă Pringle. Trăgând însă linie, el spune că Bruni a făcut tot ce putea.
Jean-Luc Mano consideră că Bruni joacă un rol important, chiar crucial, pentru ambiţiile politice ale lui Sarkozy. "Dacă Sarkozy nu este un avantaj pentru cariera Carlei, ea este un avantaj pentru cariera lui Sarkozy. Francezii o iubesc pe această femeie. Îi admiră eleganţa şi le place rolul pe care ea l-a jucat ca Prima Doamnă."
I-ar plăcea să se întoarcă la Élysée? Carla răspunde înţelept: "Nu este nici alegerea mea, nici opinia mea în treaba asta. Este în primul rând alegerea Franţei şi apoi depinde de munca soţului meu, de viaţa lui. Nu pot decât să-l urmez."
Întrebată dacă n-are niciun cuvânt de spus în această privinţă, ea explică: "N-aş spune asta. Îmi ascultă sfaturile. Este foarte preocupat de familia sa, mult mai mult decât atunci când era tânăr."
Imaginea armoniei din familia Sarkozy contrastează puternic cu situaţia actualului cuplu prezidenţial. François Hollande a început o relaţie cu frumoasa jurnalistă Valérie Trierweiler, de la Paris Match, mamă a trei copii, pe atunci căsătorită. Hollande avea patru copii cu partenera lui, Ségolène Royal, pe care n-o luase de soţie. Cei doi s-au despărţit după ce Sarkozy a învins-o pe Ségolène în campania din 2007.
Valérie Trierweiler, acum divorţată, s-a chinuit atât de mult să joace rolul Primei Doamne şi a comis atâţia paşi falşi, încât a devenit cea mai urâtă femeie din Franţa, notează Vanity Fair. Într-o recentă călătorie pe care Hollande a făcut-o undeva la ţară, în Franţa, reporterii TV au transmis imagini cu o femeie care îşi implora preşedintele: "Vă rugăm, nu vă căsătoriţi cu ea. Nu ne place."
Carla preferă însă să nu fie aspră cu succesoarea sa. "E o poziţie dificilă. N-aş judeca-o, doar mă cunoaşteţi", spune Bruni cu diplomaţie. "Poţi fi cu cineva şi fără să fii căsătorit. Nu asta e problema. Căsătoria nu salvează neapărat dragostea de la dezastru. A fost mai uşor pentru mine să fiu căsătorită legal, da, şi să am locul meu clar stabilit. M-am simţit bine, în mod legitim, venind dintr-o lume atât de diferită, din showbiz", adaugă ea.
În cursul mariajului ei, Bruni a făcut pace cu Cécilia Sarkozy, devenită acum Cécilia Attias, mama celui de-al treilea copil al lui Nicolas, dar are o relaţie mai bună cu prima lui soţie, Marie-Doinique, mama băieţilor lui mai mari, iar micuţa Giulia s-a ataşat mult de ea. Pe de altă parte, Bruni este bunica vitregă a celor doi băieţi pe care îi are unul dintre fiii lui Sarkozy, menţionează publicaţia americană. "Mai bine să fii o bunică tânără decât o fată bătrână", spune fostul top model. Face ea ce fae, şi cade tot în picioare. Doar a spus că e o pisică.
Foto: Hepta / Vanity Fair
Posteaza comentariu