Dosar Eva. Drama unei fete frumoase: Genesis Carmona, împușcată în cap

Tânăra de 22 ani a fost aleasă Miss Turism a statului Carabobo în 2013 și a murit în timpul manifestaţiilor antiguvernamentale din Venezuela.

Ținută în brațe de un bărbat care o privește înfrijorat în timp ce capul îi cade pe spate, cu geanta prinsă peste piept, Genesis Carmona e în agonie. Doi bărbați au suit-o repede pe o motocicletă și gonesc spre spital, încercând cu disperare să-i salveze viața.

Această fotografie a făcut înconjurul lumii. Este dovada că lupta pentru libertate încă se plătește cu sânge în secolul nostru. Faptul că o tânără frumoasă, care avea toată viața înainte, sfârșește cu un glonț în cap pentru că a ieșit în stradă, protestând împotriva unui sistem opresiv, demonstrează că libertatea nu vine de la sine și costă enorm.

Dacă în alte colțuri ale planetei oamenii plătesc cu viața pentru că îndrăznesc să consteste regimurile opresive și pentru că își cer drepturile fundamentale, înseamnă că omenirea, în ansamblul ei, n-a avansat atât de mult pe cât eram obișnuiți să credem. În ciuda progresului tehnologic, violența rămâne moneda cu care multe regimuri retrograde înțeleg să răspundă atunci când cetățenii le zgâlțâie din temelie și le cer să lucreze pentru ei.

Protestele însângerate din Ucraina, mai aproape de noi, ne-au arătat că, până la urmă, lupta oamenilor învinge frica. Revolta, durerea, speranțele lor nu pot fi spulberate de represiune, iar goanțele nu pot stârpi mugurii libertății. Eroii care mor pentru libertatea tuturor propagă o forță nimicitoare, iar mai devreme sau mai târziu, aceasta îi mătură pe stâpânii cruzi care se întorc împotriva popoarelor lor. Iar Genesis Carmona e o eroină - a ieșit în stradă și a plătit cu prețul suprem pentru dreptul ei de a-și exprima părerea.

Cu doar câteva clipe înainte de a cădea secerată, Genesis era o tânără obișnuită; la 22 de ani, se bucura de frumusețea și de celebritatea ei în ascensiune. N-a putut să stea deoparte când oamenii au ieșit în stradă cerând libertate. Cu toată tensiunea care domnea în Venezuela, marți ar fi trebuit să fie o zi normală, un protest obișnuit împotriva guvernului. Dintr-o dată, Genesis Carmona s-a prăbușit pe caldarâm: a fost împușcată în cap de un trăgător neidentificat.

În ciuda eforturilor depuse, medicii de la secția de Terapie Intensivă de la spitalul Guerra Méndez n-au mai putut s-o salveze. Fosta regină a frumuseții a luptat până în ultima clipă. A doua zi după ce a fost grav rănită, ea s-a stins din viață.

Vestea a venit ca un trăsnet. "Confirmăm că Genesis Carmona, Miss Turism Carabobo a încetat din viață după ce a fost împușcată în cap, în timpul protestelor din Valencia", a anunțat pe Twitter cotidianul național El Universal. "În imagine se vede cum au dus-o pe Genesis Carmona", se mai scrie în mesajul postat.

Moartea tinerei a fost confirmată apoi de un anunț postat a doua zi pe pagina de Facebook a competiției Miss Carabobo. "Cu cea mai adâncă durere trebuie să anunțăm că Genesis Carmona a încetat din viață după ce a fost împușcată în cap ieri. Condoleanțele noastre familiei."

Carmona participa la protestele din orașul Valencia, din statul Carabobo, acolo unde demonstrațiile au început de la mijlocul lunii februarie. Pe 18 februarie, o ploaie de gloanțe a întrerupt violent mișcarea de stradă în zona intersecției străzilor Cedeño și Carabobo.
Potrivit unui ziar din statul brazilian Paraná și ziarului Fusil, din capitala argentiniană Buenos Aires, tânăra a fost ucisă de chávistas, o miliție proguvernamantală violentă. Inițial fideli fostului președinte venezuelan Hugo Chávez, aceste trupe au trecut acum de partea succesorului său, Nicolas Maduro și trag fără milă în protestatari.

Mai mulți martori au declarat că Genesis Carmona s-a prăbușit la pământ după ce un glonț i-a pătruns în craniu, în zona stângă occipitală. Decesul ei a fost provocat de leziunile la nivelul creierului și din cauza pierderii masive de sânge.



Tânăra fusese încoronată Miss Turism Carabobo 2013, la vârsta de 21 de ani, triumfând într-o competiție la care au participat alte 25 de tinere frumoase. Succesul ei a venit după un eșec, în 2010, la Miss Venezuela, unde a ratat calificarea în finală. Într-o țară cu multe femei frumoase, obișnuită să domine competițiile internaționale precum Miss Worls și Miss Universe, participarea în această fază ar fi echivalat cu o performanță imensă, dar după trei ani ea avea să guste din cupa victoriei.

Genesis era model profesionist și începuse să devină cunoscută în întreaga țară. A lucrat cu designeri importanți, precum Eduardo Kano, Olga Bolaños, Eduardo Macero și Franco Montoro.



Pe de altă parte, ea era și studentă în ultimul an la facultatea de științe sociale din cadrul Universității Tehnologice din Valencia. Mai avea doar un semestru până la absolvire. Viitorul său a fost făcut țăndări de un glonț. De acum încolo, chipul ei va fi simbolul mișcării de protest care luptă împotriva socialiștilor.

Pe contul său de Twitter, Genesis se descria ca o tânără "pasionată de viață", "prietenoasă, dar nu proastă". Participase la mai multe prezentări de modă, printre care Venezuela In Moda și Săptămâna Modei de la Valencia. Convingerile puternice au făcut-o să se alăture mișcării studențești de protest împotriva socialismului care a scufundat țara în sărăcie și incertitudine. De altfel, ea postase pe rețeaua de socializare mai multe mesaje cu conținut politic.



Familia ei e în stare de șoc. "Cât timp vom mai trăi astfel? Cât timp vom mai tolera această presiune din partea celor care ne ucid? Mai avea doar un semestru până la absolvire", a spus o rudă a tinerei, care a dorit să-şi păstreze anonimatul.



Reginele frumuseții se bucură de o admirație deosebită în Venezuela, iar moartea tragică a acestei fete va spori tensiunea și violențele confruntărilor dintre demonstranți și forțele de ordine, în vreme ce manifestații de protest au fost programate în acest weekend în toată țara, dar și la nivel internațional, notează cotidianul britanic Daily Mail.

Genesis a fost a cincea victimă a protestelor de stradă organizate de opoziție în ultimele două săptămâni, la care au participat în cea mai mare parte studenţi. În total, manifestaţiile din Venezuela, care durează de peste 15 zile, s-au soldat cu opt morţi şi 137 de răniţi, în timp ce aproximativ o sută de persoane au fost arestate, au anunţat vineri autorităţile venezuelene.

Oamenii cer încheierea crizei mai multor produse care au devenit imposibil de procurat, libertate de opinie și mai multă siguranță, sătui de violențele cartelelor de traficanți de droguri și de carne vie. După 15 ani de socialism, oamenii nu mai pot suporta sărăcia, frica și lipsa de perspectivă a unui regim decuplat de la nevoile populației.

Până acum, răspunsul puterii a fost de fiecare dată brutal. Opoziția acuză forțele de ordine că au ucis și rănit oameni nevinovați trăgând în plin în mulțime. Socialiștii continuă însă să se bazeze pe forță și pe manipularea adepților lor.



Săptămâna trecută, președintele Nicolás Maduro a ordonat poliției să-l aresteze pe liderul opoziției, Leopoldo Lopez, fost primar și lider al Partidului Voinței Populare, pe care îl acuză de incitare la violență în timpul protestelor antiguvernamentale.

Lopez, un economist în vârstă de 42 de ani care a absolvit prestigioasa universitate americană Harvard, s-a predat marți. "N-am nimic de ascuns", le-a spus susținătorilor săi, relatează agenția Reuters.

Maduro l-a acuzat că a condus un complot "fascist" pentru a înlocui guvernul socialist, moștenirea răposatului lider comunist Chavez. Lopez a ales să se predea într-un mod teatral: îmbrăcat în alb, culoare care semnifică pacea, și purtând la gât un crucifix dăruit de soția lui, înconjurat de mulțimea de susținători, el a mers de bună voie la închisoare. "Dacă închiderea mea ajută la trezirea unor oameni, ajută la trezirea Venezuelei... atunci merită să mă predau, chiar dacă ordinul de reținere este mișelesc", a spus el în fața soclului statuii din secolul al XIX-lea, reprezentându-l pe eroul independenței cubaneze, Jose Marti, amplasată într-o piață din Caracas.



A doua zi, el a fost audiat de un judecător și așteaptă să cunoască acuzațiile care i se aduc după ce a organizat demonstrațiile împotriva guvernului.

Deocamdată, președintele Maduro i-a pus în cârcă organizarea unei lovituri de stat, iar surse din cadrul autorităților au declarat că ar putea fi acuzat de omucidere. Un oficial din sistemul judiciar a spus sub protecția anonimatului pentru Associated Press că procurorii au renunțat la acuzațiile de ucidere și terorism, optând pentru culpe mai puțin grave, precum incendiere și incitare la comiterea de crime. Aceste acuzații ar permite eliberarea lui Lopez pe timpul procesului. Vineri, decizia nu era încă oficială.



Sute de susținători au așteptat în fața tribunalului vești despre soarta liderului lor, supravegheați de trupele Gărzii Naționale. Mulțimea s-a împrăștiat după câteva ore, când autoritățile au decis să oprească audierile derulate la o închisoarea militară din afara capitalei Caracas, unde era deținut Lopez.



Opoziția a anunțat pentru acest weekend noi manifestații de protest împotriva reținerii lui Lopez dar și a criminalității, lipsei bunurilor de consum și a ratei inflației care a crescut cu 50%, afectând puternic nivelul de trai al celor aproape 30 de milioane de locuitori din acest stat.



Capitala Venezuelei a fost paralizată aproape în întregime de confruntările violente, dar cele mai sângeroase ciocniri s-au înregistrat în Valencia, al treilea oraș ca mărime, unde trupele Gărzii Naționale au tras în mulțime cu gloanțe de cauciuc, dar și cu muniție de război.



În statul sudic Bolivar, un bărbat neidentificat a tras de pe un acopriș la o demonstrație antiguvernamentală, ucigând o persoană și rănind două, a anunțat guvernatorul Rangel Gomez, citat de Daily Mail.



O parte a populației are încredere în charismaticul Lopez. Însă retorica lui și sprijinul elitelor de care se bucură, faptul că a făcut studiile în SUA și vorbește fluent engleza nu sunt pe placul maselor populare, ceea ce ridică semne de întrebare asupra capacității lui de a crea o punte către pătura săracă și foarte numeroasă a populației care l-a ales pe Maduro și care, deși e dezamăgită de prăbușirea economică, râvnește la anii în care la cârma statului se afla Chavez. "Clasa de mijloc de pe străzi nu reprezintă masele", a punctat Carlos Romero, analist politic la Univeristatea Centrală din Venezuela.



Soarta acestei țări, răvășită de sărăcie și de violență, este încă incertă. Din păcate, Genesis Carmona este a doua regină a frumuseții care și-a pierdut viața, în acest an, în Venezuela, în circumstanțe violente.
Monica Spear, deţinătoarea titlului de Miss Venezuela 2004, şi soţul ei, Thomas Henry Berry, au fost împuşcaţi mortal, în seara de 6 ianuarie, în maşina lor, de o bandă de hoţi înarmaţi care au rănit-o şi pe fiica acestora în vârstă de cinci ani.



Fosta "regină a frumuseţii", un star al telenovelelor, în vârstă de 29 de ani, şi soţul său, au fost uciși în timp ce se aflau pe drumul de la Puerto Cabello la Valencia, în Venezuela, potrivit Globovision. Cei doi rămăseseră cu maşina în pană, informează site-ul nbcnewyork.com, citat de agenția Mediafax. Fetița cuplului, în vârstă de cinci ani, a fost împuşcată în picior, dar a supravieţuit.

Potrivit polițiștilor, cei doi soți au fost împuşcaţi de o bandă de hoţi înarmaţi.

În Venezuela, numărul infracţiunilor marcate de violenţă a crescut foarte mult în ultima vreme. În 2013, s-au înregistrat 24.000 de asasinate în Venezuela.



Spear a devenit Miss Venezuela în 2004 şi şi-a reprezentat ţara la concursul Miss Universe 2005, în Bangkok, unde a ocupat locul al patrulea. Eva.ro a publicat povestea tragică a acestei regine a frumuseții, pe care o puteți citi aici.


Foto: AFP/Mediafax

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
23 Februarie 2014
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod