Dosar Eva. 8 vedete din România implicate în scandaluri de paternitate

8 din 9

Adrian Păduraru fuge de fiul său

Actorul din "Declarație de dragoste" şi interpreta de romanțe Silvia Lungeanu s-au cunoscut la Festivalul “Crizantema de aur” de la Târgovişte, în 2006. La scurt timp, s-a înfiripat o poveste de dragoste, care a durat opt luni, din care a rezultat un băieţel. Când a aflat de sarcina Silviei, actorul a trecut în braţele Mioarei Mantale, fostul prefect al Capitalei.

Supărată că nu vrea să-şi recunoască fiul, Silvia l-a dat pe Adrian în judecată, acum patru ani. După tot atâția ani de procese, actorul a fost declarat oficial tatăl băiețelului pe care el n-a vrut nici măcar să-l vadă. Actorul a făcut însă recurs.

În luna mai a acestui an, Adrian Păduraru a trecut printr-o situație jenantă, fugind efectiv de fiul său, care venise spre el ca să-l cunoască. Cei doi au fost față în față la cinematograful Scala din Capitală, unde a avut loc premiera filmului "Iubire eternă", în care Păduraru avea și el un rol, iar când copilul a venit spre el ca să-l salute, Adrian s-a făcut că vorbeşte la telefon (foto).
Potrivit ziarului Libertatea, actorul s-a prezentat la intrarea în cinema pentru a-i saluta pe invitaţi, flancat de noua lui iubită, Daniela Şerban Tordoi, şi de fratele lui, Cătălin, însă nu și-a imaginat că printre spectatori se va afla şi fiul său, Andrei Cristian, în vârstă de 5 ani, care dorea doar să-şi vadă tatăl. Îmbrăcat la costum şi supravegheat de o prietenă a mamei sale, băiatul s-a îndreptat spre Adrian şi a întins mânuţa spre el. Actorul s-a fâstâcit și a început să vorbească la telefonul mobil. De frica unui scandal, Adrian a plecat. Micuţul l-a urmărit în mulţime, însă orice tentativă de a sta de vorbă cu tatăl său a eșuat. Copilul a intrat în sală dezamăgit de atitudinea lui Adrian Păduraru: “Nu am vrut să-l sperii şi să-i fac vreun rău lui tati!”, le-a spus el reporterilor.
La finalul proiecției, regizorul Geo Saizescu i-a invitat pe scenă pe toţi actorii din distribuţie, însă Adrian a refuzat, temându-se ca fiul său să nu vină după el. Deşi s-a izbit de un refuz categoric din partea tatălui său, Andrei Cristian le-a spus ziariștilor cu candoare: “Mi-a plăcut cum joacă tati, aş vrea să mai văd filmul de 100 de ori!”.

A doua zi, invitat la postul B1, Adrian Păduraru a făcut o declaraţie aiuritoare: “Nimeni nu a asigurat pază şi protecţie la Scala. Se pot întâmpla incidente, iar din pricina unui incident ce putea să degenereze, eu nu am urcat pe scenă, timp în care am fost nevoit să stau în stradă şi să plâng că nu am putut fi alături de colegii mei. Ca atare… am sesizat procuratura, care se va ocupa de acest caz."

Adrian Păduraru a fost căsătorit mai bine de 20 de ani cu actrița Georgeta Burdujan, cu care are o fată ajunsă la vârsta majoratului.

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • caroline pe 17 Iul 2012, 17:45
    rusine...

    rusine celor ce fug de responsabilitate.cind ai un copil poarta-te ca atare...nimeni nu i-a pus sa umble prin patul altor femeii sau sa nu isi ia masuri de precautie...Rusine.de altfel va numiti barbati !!!

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod