Dosar Eva. 8 vedete din România implicate în scandaluri de paternitate
Pițurcă driblează instanța în procesul de paternitate
Victoria Blochina (36 de ani), fostă balerină la barul Melody din Bucureşti, a ieşit din anonimat după ce l-a acţionat în judecată pe Victor Piţurcă (55 de ani).
Lituanianca susține că selecționerul echipei naționale de fotbal este tatăl copilului ei, Edan, în vârstă de patru ani și jumătate, și a mers la tribunal pentru a demonstra acest lucru. Procesul a trecut deja de două termene, iar Pițurcă a fost obligat de instanţa Judecătoriei Buftea să efectueze testul ADN pentru a afla dacă este sau nu tatăl lui Edan, fiul fostei sale amante, Victoria Blochina.
"Vreau ca el să-şi recunoască băiatul. Asta m-a determinat să fac acest pas. Sper din toată inima ca la finalul acestui proces de paternitate să-mi găsesc dreptatea. Pentru că, veţi vedea, chiar am dreptate. Îl cunosc încă de pe vremea când activam ca balerină la barul Melody, din Bucureşti. Am venit în România pe baza unui contract legal. Apăream, alături de mai multe fete, în diferite programe artistice. Aşa l-am cunoscut pe Victor Piţurcă, om cu care am fost împreună 15-16 ani. O relaţie lungă, din care a rezultat Edan, băieţelul nostru de patru ani. Oricum, am martori care pot susţine că am fost cu acest bărbat în toată această perioadă", a declarat Vica.
În iunie, instanţa a acordat un nou termen pe 13 septembrie. "Domnul Piţurcă va trebui să facă dovada motivelor obiective care l-au împiedicat să se prezinte astăzui în faţa magistraţilor pentru a fi audiat", a declarat avocatul Vicăi. Dacă antrenorul nu va putea motiva la următorul termen de judecată absenţa de astăzi, înseamnă că fie recunoaşte pretenţiile Vicăi, fie există un început de dovadă, variante pe care magistraţii le vor lua în calcul în luarea unei decizii.
"Victor Piţurcă a rămas în nota din ultimele luni şi nu a dat nici măcar un telefon să întrebe ce face copilul. Sper ca această poveste să se termine cât mai repede şi să nu se mai tergiverseze procesul, pentru că la final se va întâmpla tot ceea ce trebuie", a declarat lituanianca la ieşirea din sala de judecată.
Comentarii (1)
rusine celor ce fug de responsabilitate.cind ai un copil poarta-te ca atare...nimeni nu i-a pus sa umble prin patul altor femeii sau sa nu isi ia masuri de precautie...Rusine.de altfel va numiti barbati !!!
Posteaza comentariu