Dosar Eva: 8 femei celebre din România care arată senzațional la 40 de ani
Daniela Nane: "Sunt conştientă că nu mai pot să arăt ca la 20 de ani"
Actriţa în vârstă de 41 de ani este împăcată cu ea însăşi şi spune că nu trebuie să fie perfectă pentru a se simţi mulţumită.
fosta Miss România recunoaşte că frumuseţea i-a adus mari avantaje în viaţă şi spune că nu a făcut niciodată mari eforturi pentru a arăta bine. "La mine n-a fost niciodată nevoie de artificii, de farduri puternice sau ţinute sofisticate. Eram aşa de înaltă şi frumoasă, încât nu trebuia decât să-mi hidratez pielea, să-mi prind părul lung şi să îmbrac o rochie simplă şi se făcea linişte când intram undeva", îşi aminteşte ea. "Şi acum, la maturitate, îmi stă mai bine nefardată, un pic de mascara pe gene şi un gloss pe buze îmi sunt de ajuns. Şi un strop de parfum amărui", a spus Daniela pentru revista Tango. "Sunt conştientă că nu mai pot să arăt ca la 20 de ani şi nici nu mai îmi doresc lucrul acesta", a declarat ea.
Daniela Nane nu are un secret anume care o ajută să arate atât de bine. "Nu ştiu dacă e vorba neapărat de un secret. Poate mai degrabă de o viaţă echilibrată, fără excese, sau de o îngrijire de bun-simţ, dublată de o moştenire genetică bună. Am un meniu bazat pe vegetale şi lactate, ocolesc zahărul şi carnea, nu pierd nopţile, n-am fumat niciodată, la cafea am renunţat de câteva luni, iar alcool beau foarte rar - un pahar cu şampanie e suficient. De asemenea, e deja obişnuinţă să mă demachiez în fiecare seară, îmi îngrijesc pielea cu produse de calitate, testate antialergic, fac o profesie care îmi place, toţi membrii familiei sunt sănătoşi, iubesc şi am încredere în Dumnezeu, astfel încât am motive să fiu senină, să mă simt bine şi să zâmbesc, mulţumesc Cerului!", a declarat ea într-un interviu pentru revista Taifasuri. "Mă simt bine să fiu în formă, şi pentru asta am grijă de mine. Îmi hidratez pielea zilnic, îmi îngrijesc părul, încerc să fiu în armonie cu trupul meu din respect pentru propria persoană şi pentru cei din jur. Dar fac totul cu măsură, fără gesturi extreme. Mi s-ar părea aberant să pierd în fiecare zi două ore pentru coafură şi machiaj dacă nu lucrez. Când mă duc cu copilul la joacă nu stau ore întregi ca să mă decid ce pantofi asortez la o rochie, nu sunt pasionată de modă. De cele mai multe ori, când nu lucrez, ies nemachiată, port o rochie simplă sau jeanşi şi tricou. Nu mă las terorizată de imaginea publică, nu sunt nici model şi nici designer şi nu văd de ce ar trebui să-mi duc viaţa raportându-mă la aşteptările altora", a mai spus ea.
Daniela Nane a explicat şi cum îşi menţine tenul şi corpul: "Nu cred că a existat vreo seară în viaţa mea în care să nu-mi curăţ faţa şi să nu-mi dau cu cremă. Evit să intru în contact cu produse de proastă calitate, care mi-ar putea afecta pielea în mod ireversibil. Vara mă feresc de soare folosind creme cu factor maxim de protecţie şi nu stau în fum de ţigară. Pentru corp, după duşurile zilnice, folosesc o cremă hidratantă şi una anticelulitică."
Comentarii (2)
Pacat de decor si atentie mai mare la detalii pentru ca daca talpa sandalelor era curata.....fotografia era reusita ....
Dupa varsta de 40, e greu sa te mentii tanara..era de asteptat ca majoritatea sa aiba interventii estetice, si nu sunt de condamnat pentru asta. si eu am fost la o consultatie la dr. Silvia Stanculescu-Vasalos ca sa-mi spuna ce optiuni am, vreau sa-mi fac un binemeritat cadou in prag de 50
Posteaza comentariu