Dosar Eva: 7 războaie totale ale Oanei Zăvoranu. Vezi câte a pierdut!
"Querida" a declanşat "Jihadul" împotriva lui Huidu
Înfuriată pentru că a devenit, timp de mai mulţi ani, ţinta predilectă a ironiilor celor doi cârcotaşi, Oana Zăvoranu a declanşat un război total împotriva celor doi realizatori. Pe Huidu l-a duşmănit cel mai mult şi nu a încetat "să-l toace" nici măcar când acesta era la pământ.
După un război de gherilă purtat pe bloguri şi în presă, "Querida", cum o botezaseră cârcotaşii s-a răzbunat cu vârf şi îndesat. Mai întâi, când Huidu a suferit un accident de schi în Austria, Oana a continuat să-l facă cu ou şi cu oţet pe Şerban: "Sportul ăsta nu poate fi făcut de orice prost", a spus ea atunci. "Acest individ dacă nu s-ar fi născut ar fi fost de zece milioane de ori mai bine. Îmi pare rău mai mult pentru copacul ăla. Am devenit brusc ecologistă", a declarat Oana pentru ziarul Naţional.
Huidu şi-a revenit cu greu şi a abandonat "meciurile" sale tradiţionale cu Oana şi cu Mircea Badea. Destinul i-a dat însă o palmă şi mai grea fostului cârcotaş: în toamna anului trecut, Şerban producea un grav accident auto, soldat cu trei morţi. Mircea Badea a evitat atunci să lovească un om aflat la pământ. Oana, însă, n-a avut milă şi şi-a executat cu satisfacţie "inamicul". "Este a doua oară când sunt invadată de tel. de la ziarişti cu privire la ce «ispravă» a mai făcut acest nefericit care sălăşluieşte încă printre noi şi până mai ieri batjocorea lumea. Mi-am zis părerea şi aţi făcut bloguri peste bloguri ca să îl apăraţi. Să vedem dacă mă veţi contrazice şi acum când doi oameni au murit doar pentru că el trăieşte. Rămân la poziţia mea: este vremea să dispară acest individ care nu foloseşte la nimic bun, doar mai atacă, înjură, bălăcăreşte şi omoară la propriu oameni nevinovaţi. Mi-e silă, dreptate divină, aşa se cheamă coşmarul pe care trebuie să-l îndure ăsta. Condoleanţe sincere fam. îndoliate", a scris ea pe Facebook.
După câteva săptămâni, destinul i-a adus faţă în faţă, în trafic. Oana a povestit la Kanal D cum s-a întâlnit cu "duşmanul" ei, în Bucureşti, aşteptând la semafor, în maşină. "Ne-am întâlnit în trafic şi stătea ca prostul. Am deschis geamul, i-am făcut cu mâna şi i-am arătat cinci degete, câţi ani de puşcărie să facă. Nu o să plâng pentru că Huidu este la pământ. Fraierul a crezut că îl salut. L-am lăsat să deschidă geamul să ia o gură de aer şi apoi eu l-am închis pe al meu!", a spus Oana la Cancan TV.
Comentarii (5)
Atat ea cat si maica-sa,niste mahalagioaice,care se hranesc cu scandaluri ,ca sa iasa in evidenta. O gresala enorma fac televiziunile,care le promoveaza mahalagismul , pentru audienta rau inteleasa.Nu cu ele si cu Ioana Tufar cresc in ochii telespectatorilor.Dinpotriva.,ne scarbesc !
oana este defecta!!!!!=)))))))))))
pai si???care e rezultatul?aici e doar un caz....
Asta e logodita cu nosferatu'.
s-o duca maicasa la casa de nebuni!
Posteaza comentariu