Dosar Eva. 10 vedete care au ajuns pe patul de spital în străinătate

4 din 11

Andreea Marin, operată la coloană în Turcia

În aprilie, vedeta a suferit o nouă intervenţie chirurgicală într-o clinică din Turcia, aceeaşi unde a mai fost operată cu un an înainte. Deşi are probleme de sănătate mai vechi, "Zâna surprizelor" a fost foarte activă şi a avut un program încărcat. În toate apariţiile sale publice, Andreea a purtat mereu ţinute care îi mascau umflătura de la baza gâtului.

"Da, m-am operat la coloană. Am stat doar o zi internată şi am plecat din spital pe picioarele mele. Acum mă simt bine. În afara bandajelor de la spate, care probabil m-au dat de gol, nu am absolut nicio interdicţie din partea medicilor", a declarat Andreea Marin pentru Cancan. În ultimul an, ea a mers cel puţin o dată la trei luni la Istanbul, unde a legat o relaţie de prietenie cu medicii şi unde a făcut chiar şi gimnastică recuperatorie. Andreea Marin nu a dorit să dea detalii despre problemele ei de sănătate.

Cu un an înainte, ea a fost operată tot la coloană, iar problema sa de sănătate a iscat mai multe speculaţii în presa mondenă. Vedeta a vorbit pentru Ştirile Kanal D despre prima intervenţie chirurgicală pe care a suportat-o în Turcia şi despre modul în care decurgea recuperarea. Andreea a explicat atunci şi de ce a ales să se opereze la Istanbul. "Nu e o ruşine să spun că am 37 de ani, stau mult la computer şi vârsta îşi spune cuvântul. Am nişte probleme la coloana vertebrală", a spus ea în interviul pe care l-a acordat în clinica Acibadem din Istanbul. "M-am simţit mai bine, am slăbit, m-am simţit mai întinerită. Am întotdeauna în planul doi, în mintea mea, faptul că într-un moment greu am unde să merg şi să mă simt în siguranţă. Vin aici din trei în trei luni pentru că e doar la o oră distanţă de noi şi mă salvează. În România există medici extraordinari, dar există şi limitare tehnică", a mai spus vedeta.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod