Dosar Eva. 10 cupluri tinere, făcute să reziste. Pariezi că nu se vor despărți?
CRBL și Elena sunt la fel ca în reclame
El - cu un look de băiat de cartier, combinat cu un stil de a fi expansiv. Ea - o ființă delicată, cu o fire blândă, ponderată. Sunt diferiți, dar în cazul lor extremele se potrivesc de minune.
Eduard Mihai Andreianu și Elena Vascu s-au cunoscut în 2008 la emisiunea "Dansez pentru tine", unde ea a fost coregrafa lui. După câteva luni, s-au căsătorit, iar în 2010 au devenit părinții unei fetițe superbe, Alessia Ecaterina. Tânăra familie a câștigat o simpatie națională după apariția într-o serie de reclame TV în care CRBL se trezea din vis și îi spunea zâmbind soției: "Mai vreau copii!". De altfel, artistul e topit după cei mici și este unul dintre cei mai buni entertainer pentru copii.
"Întotdeauna mi-am dorit să am pe cine iubi. Orice bărbat puternic trebuie să aibă în spate o femeie puternică, nu se poate altfel. Iar ea, la nici 20 de ani împliniți, cât avea când am cunoscut-o, știa surprinzator de multe, era foarte matură. Eu sunt mai neglijent, mai superficial. Ea, în schimb, mă aduce cu picioarele pe pământ. Plus că uită-te la ea cât de frumoasă e! Mai poți să comentezi ceva?", a spus cântărețul într-un interviu pentru revista Femeia.
Foto: VIVA!
Posteaza comentariu