Dosar Eva: 10 bărbaţi arătoşi despre care se va vorbi în 2012

8 din 11

8. Pepe vrea să fie tată până la sfârşitul anului

După divorţul cu scandal de Oana Zăvoranu, Pepe a devenit unul dintre cei mai râvniţi burlaci celebri, iar în viaţa lui a intrat o tânără de 20 de ani, după care e topit: Raluca Pastramă. Aşa că el îndrăzneşte să-şi facă planuri serioase pentru 2012: "Îmi place de Raluca şi am descoperit că este exact aşa cum îmi doresc să fie o femeie, adică o fată foarte modestă, cuminte, care nu vrea să devină vedetă. Mă lasă să mă văd şi cu alte persoane de sex feminin, nu este geloasă, este extrem de îngăduitoare şi mă înţelege ca artist. Eu ştiu familia Ralucăi de şapte ani, sunt bun prieten cu fratele acesteia, aşa am ajuns să ne şi ştim mai bine, doar că Raluca era un copil când am cunoscut-o prima dată, iar acum am descoperit că a crescut şi este o femeie foarte frumoasă. Vreau un copil până la sfârşitul anului acesta, iar Raluca este femeia cea mai potrivită cu care să-l am", a declarat Pepe în emisiunea "Conferinţa de presă", de la Antena 2.
Cântăreţul a declarat că şi-a dorit enorm un copil cu Oana Zăvoranu. "Dar nu puteam să-l fac singur", a  explicat el, susţinând că Oana a refuzat mereu să-i împlinească visul de a deveni tată.
 

Comentarii (6)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • gigel pe 30 Ian 2012, 11:18
    barbatii aratosi

    nu inteleg de cauta poza lui Chivu in subiectul asta. Chiar atat de jos ati coborat cu standardele doar doar sa pupati...pe unul altul. Stefan da, a fost intotdeauna unul dintre ei, insa nu Chivu, va rugam.

    1
    3

  • dan pe 29 Ian 2012, 21:17
    ...

    Sper sa nu mai fie niciun sezon de "ma milogesc pt. tine". Banica sa ne mai laseeee.

    5
    0

  • Tin-Tina pe 29 Ian 2012, 15:22
    Smileeeey!

    despre omul asta chiar face sa vorbesti necontenit,imi place personalitatea lui!!!

    8
    0

  • andrei pe 29 Ian 2012, 14:30
    stefan stan

    Felicitari Stefan! Esti foarte bun. Succes pe mai departe!

    13
    4

  • onutta21 pe 29 Ian 2012, 13:12
    ****

    Nu îl suport pe Bănică ăsta de nici un fel !!!!

    6
    2

  • dany pe 29 Ian 2012, 13:00
    STEFAN STAN

    carisma, talent nativ, voce, un farmec aparte cu iz oriental. simbol al sperantei ptr toti cei de virsta sa.

    20
    2

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod