Doris Day, legenda de la Hollywood care s-a ascuns 45 de ani

Marea actriță n-a mai fost fotografiată din 2008. Un fost angajat a înlăturat vălul misterului în care s-a retras vedeta.

O femeie strălucitoare, de o frumusețe irezistibilă, a devenit o fantomă. Doris Day a fost o stea veritabilă a Hollywood-ului, dar acum foarte puțini mai știu ceva de soarta ei. Trăiește izolată, ascunsă în spatele porților imense de la intrarea pe domeniui din localitatea californiană Carmel Valley, de unde uneori mai răzbate lătratul câinilor ei. La 91 de ani, preferă compania animalelor și se ferește de oameni.

Au trecut mulți ani de când Doris Day a fost fotografiată, iar ea trăiește atât de retrasă, încât te și întrebi dacă mai e în viață. Iese doar în toiul nopții pe stradă, iar localnicii o mai zăresc, din când în când, în timp ce-și înghesuie câinii și pisicile în mașină, după ce au terminat plimbarea. La un moment dat, avea 50 de câini care mișunau în voie prin casă, iar unii dormeau în patul ei imens, scrie ziarul britanic Daily Mail. Oamenii își abandonau animalele de companie la poarta ei, știind că acestea vor ajunge pe mâini bune. A refuzat să spună, într-un interviu, câte animale trăiesc laolaltă cu ea, fiindcă lumea ar crede-o "dusă".

Cândva una dintre cele mai mari vedete de la Hollywood, Doris Day a câștigat Oscarul pentru rolul din comedia "Pillow Talk/Confidenţe pe pernă" (1959), în care a jucat alături de Rock Hudson. Cu trei ani mai înainte, ea cucerea inimile publicului, cântând celebra "Que Sera Sera", în "The Man Who Knew Too Much" (1956), pelicula regizată de marele Alfred Hitchcock.



Anii de glorie au trecut, iar actrița, care a trecut prin câteva mariaje tumultoase, a ales să trăiască singură. Una dintre cele mai dorite femei americane, ea preferă compania câinilor, deși prietenii spun că s-a temut mereu ca nu cumva vreunul dintre patrupede s-o muște.

În plus, Doris este adepta Bisericii Creștine-Științifice, o religie ai cărei membri cred că trebuie să se vindece în primul rând prin rugăciune, înainte de a apela la medicina modernă, un aspect îngrijorător, notează Daily Mail. Odată, ea a fost la un pas să moară după ce soțul său, Marty Melcher, adept al acestui cult, a refuzat timp de mai multe săptâmâni  s-o lase să meargă la doctor, deși avea o hemoragie. Medicul i-a depistat o tumoră intestinală imensă, așa că a supus-o unei histerectemii. De atunci, detesta să ia chiar și o aspirină, susțineau, cu ani în urmă, puținii prieteni care mai știau ceva despre ea.

Potrivit cotidianului britanic, una dintre persoanele care o ajută pe Doris a fost zărită, cu câteva luni în urmă, în timp ce cumpăra câteva produse naturiste, despre care presa a presupus că ar ajuta ca remedii pentru infecții urinare și probleme de rinichi. "Când Doris e bolnavă, se întoarce spre Dumnezeu prin rugăciune", a spus Mary Wadsworth, membră a cultului creștin-științific.
Deși nu mai merge atât de des la biserică, vedeta are contribuții importante pentru această biserică.

Cam atât se știa despre Doris Day și viața ei de "pustnică", până în urmă cu o lună, când fostul ei majordom, Sydney Wood, a mărturisit că își face griji pentru idolul său. Englezul i-a fost om de încredere vreme de peste 20 de ani și nu mai vorbise vreodată public. Când și-a dat seama că Doris a luat-o pe o pantă periculoasă, el a decis că e mai bine să atragă atenția presei.
Pentru prima oară, cineva înlătură vălul de mister care acoperise viața marii actrițe; după retragerea sa de la Hollywood, în 1968, la numai 44 de ani, după ce jucase în 39 de filme, Doris a ridicat un zid de netrecut în jurul ei. O vreme, a mai apărut în câteva emisiuni TV, apoi, încet-încet, s-a evaporat din atenția publicului.



Pentru prima oară, fostul ei angajat și-a deschis albumul foto în fața unui ziarist, dezvăluind câteva instantanee inedite din viața actriței care a fost considerată cândva "iubita Americii".

Sydney Wood a adorat-o înainte de a o cunoaște personal. A îndrăgit-o de cum a auzit melodiile ei, cu care a crescut în Estul Angliei. În destăinuirea sa publicată în presă, el a creionat portretul unei femei izolate și vulnerabile, ai cărei prieteni apropiați au murit și care nu mai are puterea de a le purta de grijă animalelor sale.
Toți apropiații care au ajutat-o timp de peste patru decenii să evite atenția publicului s-au dus, i-a mărturisit Wood jurnalistului Tom Leondard, de la Daily Mail. Din familia ei nu prea mai are cine s-o ajute. Terry Melcher, singurul său copil, sufletul ei, a murit în 2004, iar unicul nepot, Ryan, s-a înstrăinat de ea. Moartea fiului ei, un producător muzical şi compozitor de succes, cunoscut pentru colaborarea cu trupele Beach Boys și Byrds, a tulburat-o puternic în 2004.

Terry avea 62 de ani când a pierdut lupta cu cancerul. Fotografiile fiului ei erau prezente în toată casa. "Sunt sigur că atunci când era singură, Doris s-a uitat mult la aceste imagini după ce el a murit. Terry era tot ce avea. O însoţea peste tot, se plimbau, vorbeau mult. Erau mai mult decât mama şi fiu, erau ca un frate cu sora lui", îşi aminteşte Sydney.



Sydney a renunțat să mai lucreze pentru Doris în urmă cu vreo șapte ani, dar a spus că încă mai ține legătura cu un angajat al actriței, scrie jurnalistul britanic. "Stă acolo pentru că ea e un star. Mă tem că nu are grijă de ea așa cum trebuie", spune Wood. "Era obișnuită să fie îngrijită de oameni pricepuți. Oameni ca mine, care munceau pentru ea din dragoste, nu pentru bani", a mărturisit Wood.

Casa, altădată strălucitoare, e într-o stare deplorabilă, iar ea mănâncă din farfurii de hârtie. "Așa ceva nu s-ar fi întâmplat când eram eu acolo. Ținea tare mult să aibă casa bine întreținută", a spus fostul majordom al vedetei. Femeia pe care a slujit-o el ani în șir era cu totul altfel decât cea de azi. Era atât de obsedată de curățenie, încât avea o mașină de spălat în dormitor și își călca singură hainele. Doris avea grijă de ea însăși. "Greu o vedeai stând jos. Dar acum nu mai e așa, s-a închis în casa ei", a adăugat Sydney.

Îngrijorarea lui este sporită de faptul că doi dintre vecinii actriței susțin că aceasta nu se simte bine și a renunțat la puținele legături pe care le avea cu localnicii, pe care uneori îi invita la ea acasă. Ultima oară a fost fotografiată în 2008, cu ochelarii de soare care îi acopereau ochii și o pălărie pe cap, ea și-a mascat bine chipul.



Fanii care se cazează în hotelul ei, Carmel, în care animalele sunt permise, în speranța că o vor putea vedea, își fac iluzii. Ea stă în casa sa imensă cu o singură menajeră care lucrează full-time, și, desigur, cu nelipsitele animale. Acum are însă doar doi-trei câini, dar destui de mari ca s-o poată răni serios, scrie ziarul citat.

Dintre toți foștii ei bărbați, Sydney Wood știe doar unul care mai trăiește: James Garner, care a jucat cu ea în două filme și care a spus despre ea că era "o doamnă foarte sexy care nu știe cât de sexy este". Fostul angajat spune că actrița le-a rămas devotată fanilor ei sentimentali, dar ea nu este genul de persoană care să stea să răspundă la scrisori.



Sydney Wood, care are acum 71 de ani și trăiește în Maine, cu partenerul său, Cliff, o portretizează în nuanțe nu foarte plăcute pe vedeta care altădată strălucea și făcea deliciul întregii lumi. El își amintește că apariția vedetei blonde pe marile ecrane a fost ca o rază de lumină, de care Anglia anilor '50 avea mare nevoie. Wood a devenit membru al fan clubului din Marea Britanie al actriței și a întâlnit-o prima oară în 1976, în timp ce ea se cazase la hotelul Dorchester din Londra. Trei ani mai târziu, l-a convins s-o urmeze în California și să lucreze pentru ea, în casa sa din Beverly Hills, dar și la proprietatea din Carmel.



Entuziasmat de ideea de a fi atât de aproape de cea pe care o idolatriza, Wood făcea de toate: curăța piscina, răspundea la telefon, orice. Și muncea cam pe degeaba. "Era foarte atentă cu banii. Probabil pentru că atunci când era dansatoare a dus-o greu. Încerca să economisească oricât putea. Când făcea cumpărături, se uita mereu după reduceri. Apoi banii strânși i-a dat fundației pentru animale", a povestit Sydney.

Doris și-a păstrat angajații ani la rând și îi trata ca pe apropiații săi. Iar dincolo de bani, Sydney are numai cuvinte bune despre ea. "Nu te gândeai la bani când lucrai cu Doris. Câștigam cam șapte dolari pe oră când am început, ceea ce nu era mult, dar niciodată nu am avut nevoie de mai mult, ea plătea tot. N-am știut niciodată ce-i aia o factură până când am plecat de la ea. Eram cei mai buni prieteni."



Doris Day este actrița cu cele mai mari încasări din istoria Hollywood-ului. A jucat în 39 de filme, avându-i ca parteneri bărbați faimoși, precum Bing Crosby, Frank Sinatra, Cary Grant și Clark Gable, și a înregistrat 29 de albume.

Era faimoasă, iar tot ce a strâns în cariera ei strălucitoare a ascuns într-o cameră specială. "Erau efectiv sute de lucruri, discuri de platină, premii, coperte de revistă, le-a dus pe toate în dulapurile din camera aceea. Nu este genul care să arate ce a făcut în viață."



Ea s-a mutat la proprietatea de 4,5 hectare de la Carmel, ajutată de apropiații care i-au respectat alegerea de a sta retrasă. Şi-a schimbat și numele în Clara Kappelhoff (numele ei de naștere a fost Doris Mary Ann Kappelhoff) iar în rarele ocazii când ieșea din curte renunța la machiaj, purta o pălărie cu boruri largi, pantaloni de jogging și pantofi sport.

Wood își amintește că prietenii roiau în jurul ei, mai tot timpul o sunau. Ronald Reagan, un vechi prieten din anii '50, când filmau împreună, o suna și când era președinte. "Îl iubea pe Reagan. Dacă şi-ar fi jucat bine cărţile, Doris ar fi putut deveni Prima Doamnă", crede Wood.



Unele celebrități, deși n-o cunoșteau pe Doris din tinerețe, treceau s-o vadă. "Într-o după amiază, a sunat telefonul și am răspuns. Era Paul McCartney", își amintește Wood. "I-am zis că mă duc s-o chem pe Doris, dar el mi-a spus: <<Ești englez, stai să mai vorbim nițel>>." Când a anunțat-o cine o căuta, vedeta nu l-a crezut: "Beatles? Fii serios, cineva mă ia peste picior". Dar au vorbit 90 de minute la telefon atunci.
McCartney, care era în Los Angeles cu soția lui de atunci, Heather Mills, a mers să vadă "Calamity Jane" și ținea morțiș s-o întâlnească pe Doris. Soții McCartney au venit la ea acasă, aducându-i în dar un ghiveci și o cutie cu biscuiți, iar Woods a înțeles că Doris și Paul țineau legătura prin telefon. "Au stat cinci ore. Habar n-am despre ce au vorbit, dar cred că era despre cariera ei. Plănuiau ceva", a povestit Wood.



Doris Day nu se simțea în largul ei în ținutele de gală de la Hollywood și prefera să poarte jeanși. Era fericită cu animalele și plantele ei și arăta foarte bine, nu-și arăta vârsta. Când nu se întâlnea cu alte staruri, se dedica animalelor. "Nu strunea niciodată câinii neastâmpărați, iar în casă domnea haosul", a povestit el. "Se trezea în fiecare dimineață și ne ajuta să jumulim și să dezosăm o găină, apoi o dădea câinilor." Iar asta nu e tot. Șapte sau opt câini dormeau în patul ei noaptea, a spus Wood.

Deși a urmat o dietă la modă printre starurile de la Hollywood, vedeta s-a menținut bine. "Nu mânca mult și oricum, ce mânca ardea prin mișcare. Era tot timpul ocupată, chiar și când s-a retras. Nu s-a îngrășat deloc, era la fel ca în perioada ei de glorie", a povestit Sydney.

După-amiezile le rezerva fundației sale pentru animale, pentru care încă strânge bani. Alteori, își găsea plăcerea în lucruri simple: "Se uita la multe emisiuni britanice sau la CBS. Nu se uita niciodată la filmele ei. A crezut mereu că ar fi putut să joace mai bine", a dezvăluit fostul ei angajat.



Sydney s-a despărţit de Doris în 1996 şi s-a mutat în Florida. După numai doi ani, fiul vedetei, Terry Melcher, i-a făcut o ofertă pentru a se întoarce. Şase ani, a lucrat din nou pentru ea. Apoi, drumurile lor s-au despărţit din nou.

Doris Day a împlinit 91 de ani pe 3 aprilie. "O să trăiți mereu, îi îngropați pe toți", i-a spus Wood, odată, în glumă. "Iar ea a râs și mi-a zis să termin cu prostiile".
Dar el a avut dreptate. Doris Day a supraviețuit generației sale. Întrebarea care îl preocupă pe Wood este dacă ea va mai rezista mult timp.


Foto: Hepta, AFP/Mediafax, Daily Mail

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
8 Decembrie 2013