Dorian va încinge nopţile cu cele mai tari hit-uri mixate la platane şi va fi partener de discuţii cu Liviu Vârciu, în echipa băieţilor.
“Vestea că voi putea lucra alături de Ilinca Vandici şi Liviu Vârciu pentru emisiunea 'O iubire de-o vară' m-a luat prin surprindere! Sunt încântat că producătorii s-au gândit la mine. Proiectul 'O iubire de-o vară' va fi distracţia perfectă pentru vara aceasta, pentru că va conţine o supradoză de energie şi de muzică bună, pe care eu o voi alege cu mare atenţie! Cu 'O iubire de-o vară', serile din timpul săptămânii vor fi cel puţin la fel de distractive ca cele din weekend”, a spus Dorian Popa.Şi, cum cocktailurile sunt menite vara să ne răcorească, dar şi să încingă spiritele, show-ul "O iubire de-o vară" se bucură de prezenţa unei barmaniţe cu vino-ncoace. Nicoleta Matea, casnica din cel de-al doilea sezon „MasterChef“, va prepara cele mai savuroase cocktailuri pentru invitaţi şi va susţine, alături de Ilinca Vandici, alegerile fetelor dornice să-şi găsească o iubire de-o vară.
„'O iubire de-o vară' înseamnă bucurie, savoare, puţină nebunie, fluturi în stomac. Rolul meu îmi aduce aminte de basmele cu vrăjitoare care preparau acele poţiuni care-i făceau pe tineri să se îndrăgostească. Cocktailurile preparate de mine vor avea astfel de efecte magice, pentru că ingredientul de bază în alcătuirea lor va fi pasiunea", a spus Nicoleta Matea.