Relaţia dintre Bănică Jr. şi „Zâna Surprizelor“ a durat şapte ani, însă de un an de zile se vorbea despre un posibil divorţ. În prima jumătate a anului 2012, Andreea Marin a dat mai multe interviuri în care spunea că un divorţ nu te dărâmă şi că ea a mai trecut prin acest lucru. Mai mult, vedeta afirma că se va despărţi de Ştefan dacă va observa că relaţia lor nu mai poate continua.
Sfârşitul săptămânii trecute a fost unul „de foc“ pentru presa de scandal, deoarece Andreea Marin şi Ştefan Bănică au anunţat, simultan, pe conturile lor de Facebook, că vor divorţa. „Dragii noştri, acest mesaj este pentru cei cărora le pasă cu adevărat de evoluţia noastră profesională şi personală şi care ne respectă intimitatea. După 7 ani de căsnicie, am decis de comun acord că e mai bine pentru noi să ne separăm, cu respect pentru tot ceea ce am construit împreună şi pentru copilul nostru. Planurile noastre de viitor nu mai coincid, dar vom continua să avem o relaţie civilizată, caldă, atât pentru fetiţa noastră, cât şi pentru noi. Ne-am trăit relaţia cu discreţie, atât cât ne-a permis statutul de persoană publică, ce înseamnă pentru alţii în ziua de astăzi, din păcate, transformarea vieţii particulare într-o telenovelă. Dorinţa noastră este să depăşim şi acest moment cu aceeaşi discreţie, chiar dacă suntem conştienţi de valul de speculaţii şi neadevăruri ce va urma, de aceea vă rugăm să înţelegeţi decizia noastră de a nu acorda interviuri, spre a ne proteja familiile şi mai ales copiii. Vă mulţumim, un gând bun! Andreea şi Ştefan Bănică", a fost mesajul postat de cei doi.
Divorţul dintre cei doi pare a fi regizat, deoarece, în momentul în care pe Facebook a apărut anunţul, soţii Marin-Bănică se aflau în aeroport, pentru a plecat în vacanţă în Dubai. Culmea, atât în aeroport, cât şi în avion, s-a aflat o echipă de paparazzii de la Cancan, tabloid aflat în tabăra Media Pro, acelaşi trust pentru care lucrează şi Bănică junior.
Andreea şi Ştefan nu se vor mai împăca
Imediat după plecarea celor doi din ţară, tabloidele au încercat să afle cât mai multe detalii legate de divorţul dintre Andreea Marin şi Ştefan Bănică. Aşa au intrat în scenă, rând pe rând, diferiţi psihologi, prieteni sau vecini apropiaţi cuplului Marin-Bănică. „Motivul peste care Andreea Marin nu poate trece e infidelitatea pe care fie a bănuit-o, fie şi-a confirmat-o în decursul timpului vizavi de Ştefan Bănică. Croindu-şi imaginea unei familii-model, aşteptarea i-a fost înşelată în timp. Fiind o vedetă, Bănică a avut probabil relaţii extraconjugale“, a spus psihologul vedetelor, Ilie Marinescu.
Şi astrologul Mariana Cojocaru şi-a dat cu părerea în legătură cu divorţul celor două vedete. „Anul 6 este un an de cumpănă în orice relaţie de cuplu. Andreea a făcut tot ce i-a stat în putere ca să salveze căsnicia. Misiunea ei terestra era să înveţe ce înseamnă toleranţa în relaţia de cuplu. Tot ce aţi văzut în ultima jumătate de an au fost apariţiile ei în care spunea: «Vreau şi cred în această relaţie, dar divorţul nu înseamnă sfârşitul lumii».
Reporterii de la WOWbiz au reuşit chiar să discute cu un apropiat al soţilor Marin-Bănică, acesta afirmând că Ştefan şi Andreea nici măcar nu locuiesc în acelaşi hotel. „Andreea stă la un hotel, cu Violeta, iar Ştefan stă cu mama lui într-un alt stabiliment. Cântăreţul şi-a închiriat o cameră şi în hotelul Andreei, iar când vrea să petreacă timp cu Violeta, merge acolo“, a spus acesta.
Astăzi, la mai puţin de o săptămână de la anunţarea divorţului, Andreea Marin a luat o altă decizie importantă. „Zâna“ renunţă la poziţia de director editorial al revistei Business Woman.
„Dragele mele, nu o singură dată în cei 20 de ani de când trăiesc pe picioarele mele – căci mi-am început aventura când aveam 18 ani – spun "punct, e timpul schimbării". Există ceva în mine ce ţine de intuiţie, de simţul momentului când e oportună o mişcare radicală, pen¬tru că ştiu că mă aşteaptă un tren în care nu e chip să nu urc. Unii o numesc provocare. Poate că e doar un lung şir de coincidenţe ce m-au ghidat, fără voia lor, pe un drum corect, ori poate e ceva mai mult, ceva ce nu pot măsura, dar cert e că mi s-a întâmplat de câteva ori în viaţă, în momente ce păreau liniştite, aşezate, sigure, din punct de vedere profesional, fără nevoia de a fi „dezechilibrate” de o posibilă schimbare, să ascult vocea aceea interioară care-mi spunea: acum trebuie să alegi un alt drum, nu e un risc, deşi aşa pare. Şi aşa a şi fost: schimbările importante din profesie au avut loc pentru mine în clipe în care nu prea multă lume ar fi dat confortul a ceea ce merge pe provocare – este ceea ce mi-au spus tranşant cei din jur, închipuindu-se în papucii mei pentru o clipă.
Eu cred, însă, că a alege o altă direcţie când te afli într-o răscruce de drumuri nu e un risc, dacă ai încredere în propriile forţe şi imaginaţie cât să-ţi spui: „merită să încerc ceea ce simt şi, dacă nu-mi iese, oricum sunt în stare să fac altceva cel puţin la fel de bine; am minte, un corp sănătos şi destulă creativitate cât să schimb macazul fără a provoca o furtună. Nu a fost nevoie, am avut norocul, atunci când am pornit convinsă şi cu motoarele pregătite pe un nou drum, să reuşesc ce mi-am propus. Dar chiar şi când ai dubii, dacă eviţi ridicolul – singurul sentiment al noii încercări de care mă feresc, căci sunt de părere că trebuie să simţi când eşti pe o cale care te face clar omul nepotrivit la locul nepotrivit –, eşti liber şi îndreptăţit să îţi testezi abilităţile. De nu aş fi făcut asta atunci când eram studentă la informatică şi nu-mi trecea prin minte niciun moment că televiziunea ar putea avea vreun rol în viaţa mea, astăzi nu aş fi ceea ce sunt, cu tot bagajul de amintiri, realizări, bucurii şi lecţii de viaţă care mă definesc şi mă fac să simt că sunt un om mai aproape de împlinire.
Astăzi sunt la momentul unei alegeri: provocări noi mă aşteaptă în anul ce vine, mi-am extins activitatea profesională, idei incitante mă traversează şi mă pun la treabă, astfel încât îmi dau seama că 24 de ore pe zi nu îmi mai sunt de ajuns“, scrie Andreea Marin în editorialul revistei Business Woman.
În replică la acest material, Ştefan Bănică le-a spus fanilor săi că le mulţumeşte pentru mesajele de bună-credinţă şi le urează tuturor o săptămână frumoasă.
Averea, pe numele mamei
Potrivit informaţiilor oferite de WOWbiz, Ştefan Bănică îşi va păstra toată averea după divorţ, deoarece cu doar câteva luni înainte de a se căsători cu Andreea Marin, artistul şi-a trecut toată averea pe numele mamei sale. La acea vreme, Bănică deţinea un apartament în zona Unirii, rămas după partajul divorţului de Mihaela Rădulescu, un altul în zona Circului, o vilă la Foişorul de Foc şi un apartament de două camere în Dorobanţi.
Însă, jurnaliştii de la Click afirmă că Andreea Marin şi Ştefan Bănică ar fi divorţat deja la notar şi că, până în vara acestui an, artistul trebuie să-i dea fostei sale soţii aproximativ 700.000 de euro. Mai mult, cele două vedete au stabilit unde vor locui în continuare. Ştefan Bănică va locui în vila din cartierul bucureştean Tei, iar Andreea, împreună cu fetiţa, Violeta, în casa din Pipera.