Demi Moore a distribuit pe Instagram o serie de imagini în care poartă costume de baie din noua colecție a brandului Andie Swim, pe care îl deține alături de prietena sa.
Actrița în vârstă de 59 de ani demonstrează că are o siluetă de invidiat, purtând câteva costume din cea mai nouă colecție. Ea a dezvăluit că a contribuit la crearea noilor piese.
„Să creăm aceste piese a fost distractiv și sper să vă placă la fel de mult pe cât ne-a plăcut nouă să le realizăm”, a scris Demi în postarea de pe Instagram.
Ea și-a pus în evidență formele perfecte în cadrul ședinței foto în care a purtat câteva modele de costume de baie din colecția lansată recent.
„Nu puteam fi mai încântată atunci când fondatoarea @MelanieTravis mi-a cerut să fiu co-designer pentru această colecție!”, a mai scris actrița.
Demi spune că este „susținător, investitor și de mult timp fan” pentru brandul de costume de baie.
În ședința foto realizată pentru promovarea costumelor, Demi a pozat pe un iaht, precum și lângă o piscină sau pe terasa unei vile în stil italian.
Într-una din fotografii, actrița din „G.I.
Jane” a pozat pe balcon, purtând o pereche de slipi cu talie înaltă și margini cu volane, asociat cu un sutien negru cu bretele subțiri.Deși arată impecabil și are o formă fizică de invidiat, actrița a recunoscut în volumul său de memorii „Inside Out”, lansat în anul 2019, ca a trecut printr-o perioadă marcată de diete drastice și antrenamente chinuitoare în perioada de glorie a carierei sale.
Ea a dezvăluit că își dorea să arate perfect și ar fi fost dispusă să facă orice pentru asta. „Simțeam că nu pot să mă opresc din a face exerciții”, a scris vedeta în cartea sa.
Obsesia de a fi cât mai slabă și a avea forme perfecte a început în anul 1992, atunci când a jucat alături de Tom Cruise și Jack Nicholson în drama „A Few Good Men”.
„Să fiu în formă pentru acel film a declanșat o obsesie pentru antrenamente care m-a consumat timp de cinci ani. Nu îndrăzneam să renunț”, a mărturisit actrița.
Dar cu puțin timp înainte de începerea filmărilor, Demi o născuse pe fiica sa, Scout. Ea a dezvăluit că a început să se antreneze excesiv pentru a scăpa de toată greutatea în plus acumulată în timpul sarcinii, dar ajunsese atât de slabă încât nu își mai putea alăpta copilul. Chiar dacă spune că a fost „distrusă” atunci când i s-a spus să-i dea fiicei sale lapte praf, tot nu a renunțat la antrenamentele epuizante.
Iar după ce a primit rolul din „Indecent Proposal”, în care a jucat alături de Robert Redford și Woody Harrelson, actrița a mărturisit că obsesia ei pentru un corp perfect a devenit și mai puternică.
„Eram din nou în centrul atenției și nu mă puteam gândi decât la corpul meu, corpul meu, corpul meu”, a spus ea. „Am dublat numărul de antrenamente. Am renunțat la carbohidrați, alergam și mergeam pe bicicletă, am lucrat la orice aparat posibil”, a adăugat starul, potrivit Daily Mail.
Un alt film care a împins-o să ducă la extrem dieta și antrenamentele a fost „Striptease”.
„Când făceam 'Striptease', la micul dejun măsuram o jumătate de cană cu fulgi de ovăz pe care îi fierbeam în apă, apoi pentru restul zilei mâncam numai proteine și câteva legume, iar asta era tot. Dacă această obsesie pentru corpul meu ți se pare că sună ca o nebunie, nu greșești: tulburările de alimentație sunt o nebunie, sunt o boală. Dar asta nu înseamnă că nu sunt reale”, a mai dezvăluit actrița.
În prezent, Demi apelează la antrenamente ușoare pentru a se menține în formă.
Ea se antrenează în fața oglinzii și a revenit la pasiunea ei, dansul, pentru a-și menține corpul tonifiat.
Posteaza comentariu