Divorţul din urmă cu cinci ani a fost o lovitură cruntă pentru Demi Moore, care a fost nevoită să urmeze un tratament într-o clinică de specialitate pentru a se pune pe picioare. Dar nici pentru cel care a părăsit-o n-a fost floare la ureche atunci. Ashton Kutcher a povestit cum a trăit această experienţă.
Actorul în vârstă de 40 de ani s-a retras după divorţ în munţi, în Big Sky, statul american Montana, unde a reflectat, vreme de şapte zile, la relaţiile prin care a trecut şi la drumul pe care urma să apuce, încercând să-şi facă ordine în viaţă. "N-am avut mâncare, nici băutură, doar apă şi ceai", i-a spus prietenului său, Dax Shephard, într-un interviu găzduit pe podcast-ul acestuia, Armchair Expert. "Am lăsat departe computerul, telefonul, tot. Eram doar eu şi nu doream să vorbesc cu nimeni. Am avut doar un carneţel, un pix, apă şi ceai, o săptămână", a adăugat el.
Starul a mărturisit că "stagiul de purificare" prin care a trecut singur în munţi a fost "destul de drăguţ", chiar dacă a ajuns să aibă halucinaţii de foame. În plus, soluţia lui a avut şi un rezultat practic: "Am scris pe carnet despre toate relaţiile pe care am avut-o şi regretele sau nereuşitele pe care le-am avut la fiecare. Apoi am scris câte o scrisoare către fiecare persoană, iar în a şaptea zi le-am redactat şi le-am trimis", a spus el, adăugând că astfel şi-a curăţat trecutul.
Demi Moore şi Ashton Kutcher s-au despărţit în noiembrie 2011, punând capăt unei căsnicii care a durat şase ani, după ce o femeie din San Diego a dezvăluit în presă faptul că a avut o aventură cu Kutcher.
Ashton Kutcher s-a căsătorit cu Demi Moore, fosta soţie a lui Bruce Willis, în 2005, când el avea 27 de ani, iar ea - 42. Cei doi s-au despărţit în noiembrie 2011, punând capăt unei căsnicii care a durat şase ani, după ce o femeie din San Diego a dezvăluit în presă faptul că a avut o aventură cu Kutcher. Divorţul lor a fost finalizat abia în 2013.
Kutcher este căsătorit acum cu fosta colegă de platou Mila Kunis, cu care are doi copii. După divorţ, Demi Moore, în vârstă de 55 de ani, nu a mai început o relaţie.
Foto: Hepta
„Dieta“ lui Ashton Kutcher după divorţul de Demi Moore: A trăit doar cu apă şi ceai
Actorul a dezvăluit că după divorţul de Demi Moore, din 2013, s-a retras în munţi o săptămână şi a trăit doar cu apă şi ceai, reflectând la viaţa sa.
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
21 Februarie 2018
Posteaza comentariu