DiCaprio şi Kate Winslet, din nou împreună în apă, la 20 de ani după „Titanic“

Leo şi Kate s-au relaxat în vacanţă la Saint Tropez


Fundaţia lui Leonardo DiCaprio îşi dedică toate resursele protejării mediului şi din 2008 până acum a oferit fonduri în valoare de 80 de milioane de dolari diverselor cauze şi organizaţii ecologiste.

Kate Winslet şi Leonardo DiCaprio au devenit staruri de talie mondială după ce au interpretat personajele Rose DeWitt Bukater şi Jack Dawson în clasicul de acum "Titanic" din 1997, iar de atunci au rămas prieteni apropiaţi.

Filmul a fost distins cu 11 din cele 14 premii Oscar şi a generat încasări de peste două miliarde de dolari în toată lumea, fiind depăşit doar de "Avatar", regizat tot de James Cameron.

Kate şi Leonardo au mai jucat împreună în 2008, în drama romantică "Revolutionary Road", regizată de Sam Mendes, soţul de atunci al actriţei.

De-a lungul anilor, cele două vedete au vorbit deschis despre relaţia lor de amiciţie şi au participat la diverse evenimente. În 2004, DiCaprio a confirmat că între ei există o legătură puternică, răspunzând astfel când a fost întrebat de Oprah cine e persoana cu care a avut cel mai tare sărut: "Oh, Doamne...
Sunt câteva actriţe nebune... dar o aleg pe Kate Winslet, o bunătate clasică."


În 2014, Kate a negat cu promptitudine zvonurile că ar avea o relaţie cu DiCaprio. Ea a spus într-un interviu pentru ediţia britanică a revistei Marie Claire că prietenia lor durează doar pentru că între ei nu este ceva romantic, astfel că se pot susţine reciproc în carieră şi în vieţile personale. "Ştiu că este o mare dezamăgire pentru oameni să audă asta, fiindcă în soap opera care s-a construit pe povestea că Leo şi Kate s-au îndrăgostit la prima vedere, dar de fapt aşa ceva nu s-a întâmplat.
Întotdeauna m-a privit ca pe o membră a găştii lui de băieţi. Niciodată n-am fost o fată cuceritoare pentru el."


"Avem nevoie unul de celălalt pentru că eram foarte tineri şi munceam ore în şir", a mai spus actriţa.

Kate Winslet s-a căsătorit în 2012, la New York, cu Ned Rocknroll, în timp ce Leonardo DiCaprio rămâne un aventurier neobosit. El a avut relaţii cu mai multe modele, printre care şi celebrele Gisele Bündchen şi Bar Rafaeli.


Foto: Daily Mail, Hepta

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
5 Octombrie 2017
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod