Într-o ţinută obişnuită, starul american este mai greu de recunoscut, mai ales dacă poartă ochelari de soare. Leo a fost fotografiat pe stradă, la New York, joi, însoţit de Nina Agdal, noua lui iubită din larga lui "colecţie" de modele, iar cei doi erau departe de look-ul glamour pe care îl afişează la evenimente.
Cu o avere estimată la 245 de milioane de dolari, DiCaprio (41 de ani) părea un vânzător de la piaţă, nu un câştigător de Oscar, notează cotidianul britanic Daily Mail. El era îmbrăcat cu un bluzon albastru şi o jachetă bleumarin cu glugă, iar pe cap purta o şapcă gri, în timp ce iubita lui, în vârstă de 24 de ani, era mai nearanjată, ieşind pe stradă fără machiaj, în colanţi şi un hanorac gri, ţinând nonşalantă o ţigară în mână.
Dacă e să nu o judecăm, însă, pe tânăra daneză doar după această apariţie şi să dăm credit în continuare gusturilor lui DiCaprio în materie de femei, putem spune că fotografiile de la prezentările de modă şi de la şedinţele foto pe care ea le postează pe Instagram, unde are peste 2,7 milioane de urmăritori, ne arată cu adevărat cine este Nina şi cu ce l-a cucerit pe Leo.
Într-una dintre imaginile publicate pe contul său, în care apare nud, modelul are o siluetă sexy. Faptul că ea fumează şi că mănâncă pizza cumpărată de pe stradă, după cum a relatat Daily Mail, pare să nu aibă niciun efect asupra corpului ei.
DiCaprio are o nouă iubită: O daneză cu un corp de vis!
Leonardo DiCaprio are o slăbiciune pentru fotomodele. Noua iubită a actorului american este o daneză în vârstă de 24 de ani.
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
3 Octombrie 2016