De la ultima noastră întâlnire am avut o perioadă destul de agitată. În fiecare weekend am vizitat locuri noi şi practicat sporturi inedite şi se pare că până pe data de 15 septembrie programul meu se va derula în acelaşi fel.
Vă povesteam în primul articol pentru Eva.ro despre categoria Pin the map a blogului meu. Anul trecut în august l-am cunoscut pe Lucian la VSLO (Vama sub lumini de Oscar). Ne-am împrietenit imediat şi pe parcurs am hotărât să colaborăm. Din pasiunea lui pentru fotografie şi travel şi a mea pentru sport s-a născut proiectul mai sus menţionat. Călătorim împreună, vizităm oraşe noi, atât în ţară cât şi în străinătate, în funcţie de sportul pe care îl aleg eu sau de traseele pe care le vizează el.
Dacă în anii precedenţi mai ajungeam şi în alte staţiuni ale litoralului românesc, vara aceasta am ajuns numai în Vamă.
Vineri, 1 august, ora 18.00
Cosmin Vaman şi Alexandra Andrei, Ovidiu Scridon, Adrian Sărmășan, Proiectul Tivodar, Dinu Olărașu, Emeric Set, Zoia Alecu, Trooper, Ducu Bertzi& Mihai Neniță, Nicu Alifantis, OCS, Taxi, Pasărea Rock
Sâmbătă, 2 august, ora 18.00
Folk Frate!, Silvan Stâncel, Contraste, Maria Gheorghiu, Basska, Alexandru Andrieș, Alina Manole, Band, Ada Milea, Florin Chilian, Viță de Vie, Travka, Vama
Pe lângă lansări de albume, cea de-a zecea editie „Folk You! Florian Pittiş“ va avea şi o trilogie de jam session. În fiecare seară, după terminarea concertelor, artiştii se vor întâlni cu publicul, la Soni. Se va cânta la liber.
Dacă vi se pare interesant şi vă hotărâţi să participaţi, căutaţi cazare în staţiunile de lângă Vama Veche. În Vamă, locurile sunt epuizate în acest weekend.
Deşi numele festivalului vă duce cu gândul exclusiv la folk, de fapt trupele care cântă sunt şi pop şi rock.
Şi, pentru că în Vama Veche outfiturile sunt unele autentice în care accesoriile de piele nu lipsesc niciodată, profit de ocazie şi vă povestesc despre prima mea experienţă pe o frumuseţe de motor. Am ales unul de viteză.
Sesiunea foto şi ora de “iniţiere” le-am făcut în zona Arcului de Triumf din Bucureşti, într-o după amiază toridă. Cizmele şi haina de piele m-au ajutat într-o oră să scap de tot atâtea calorii ca la o clasă normala de kangoo jumps. Nu exagerez când fac această afirmaţie. Mai mult, dacă la antrenament, în sală te mai poţi opri să bei apă, aici n-am avut şanse, pentru că ne-am plimbat destul de mult. Când totul s-a terminat, mi-a fost aproape imposibil să-mi scot cizmele. Eram atat de încântată încât nu a mai contat nimic. De la adrenalină se pare că percepi lucrurile diferit.
Mă bătea de mult gandul să-mi iau carnet pentru motor, însă nu mi-am făcut timp şi părinţii s-au opus categoric. După prima tură făcută sunt total convinsă că în maximum două luni o să am carnetul!
Fiind o motocicletă de viteză, senzaţia este incredibilă şi aştept cu nerăbdare să mai încerc şi alt tip de motor.
M-am gândit că outfitul pe care îl port se potriveşte festivalului la fix. Cu motorul nu am cum să merg, însă cu siguranţă dacă veniţi ne vedem acolo!
Jumps & Rock the floor!
Pe Diana Ştirbu o puteţi găsi şi pe site-ul ei, dianastirbu.ro