Am vrut să călătoresc, să fac şi alte sporturi decât cele cu care deja sunt obişnuită şi pe care le practic indoor. Şi, pentru că mă interesează şi partea de alimentaţie, am profitat de ocazie şi mi-am dezvoltat şi pasiunea descoperită de curând pentru reţete sănătoase şi inedite sau tradiţionale, specific locurilor vizitate.
Niciodată nu plec pentru mai mult de cinci zile. Nici nu cred că reuşeam să merg în patru ţări diferite dacă prelungeam perioadele. În mare parte, m-am întors mai agitată decât atunci când am plecat, pentru că zilele au fost plănuite în detaliu şi toate activităţile concentrate de la primele ore ale dimineţii până târziu în noapte.
În articolul de astăzi vă descriu în amănunt cum arată o zi din activitatea mea când sunt în vacanţă. Probabil sunt eu hiperactivă, însă modul meu de relaxare atunci când sunt în concediu este să descopăr cât mai multe lucruri din locul în care aleg să merg. Şi perioada dinainte este foarte agitată.
Am o colecţie impresionantă de cărţi despre oraşele mari ale Europei şi planul mi-l fac singură. Îmi fac în acest fel o mică hartă cu destinaţiile unde vreau să ajung.
Chiar dacă nu sunt o persoană matinală, în vacanţe mă trezesc cel târziu la ora 7.00. Pentru că micul dejun este masa mea preferată, tot timpul îi accord o atenţie sporită. Îmi aleg meniul în funcţie de ţara în care mă aflu. Pentru că fotografiile ataşate sunt de la Roma, ţin să anunţ că aici masa de dimineaţă este dulce. Italienii mănâncă croissante şi beau capucino la prima masă a zilei şi a fost o problemă cu ora, pentru că se pare că ei se trezesc mai târziu, iar ora la care mănâncă prima masă este în jur de 10.00.
Mi-am început zilele pe bicicletă, aşteptând ora mesei. Toate obiectivele turistice mari fiind concentrate într-o singură zonă, mi-a fost destul de uşor să descopăr oraşul. Chiar dacă Roma este aglomerată, mi-a fost uşor să mă strecor prin mulţime, chiar dacă nu sunt o expertă pe bicicletă.
Comentarii (1)
Cum se numeste aplicatia cu care ti-ai monitorizat activitatea?
Posteaza comentariu