Dezvăluirea unui fotomodel tulbură Săptămâna Modei de la Londra

Nicole Gibson are 32 de ani și a lucrat într-un bar până și-a dat demisia pentru a începe o carieră în modeling. Toate bune și frumoase, numai că ea este de fapt bărbat și își va face operație de schimbare de sex.
Când era copil, îl chema Glen și toți își băteau joc de el. S-a născut în localitatea Horsham, din comitatul englez West Sussex, și era ținta băieților care se dădeau mari și tari.
 
Glen a crescut simțind că este diferit de toți ceilalți. În adolescență era convins că e homosexual, apoi, după ce a împlinit 20 de ani a început să se îmbrace ca o femeie. "Nu prea înțelegeam ce simțeam, dar știam că nu eram la fel ca toți ceilalți. Obișnuiam să mă îmbrac în rochii și mă dădeam Elizabeth Taylor în <<>Blue Bird>" - dar celorlalți le spuneam că făceam pe vrăjitoarea", a povestit Nicole pentru ziarul britanic Daily Mail.
 
 
 
 

Anii care au urmat i-au întărit hotărârea de a-și schimba sexul, iar în 2011 a început un tratament hormonal. Corpul său a început să capate contururi feminine, sânii i-au crescut până la măsura 32B, iar Glen, care lucra într-un bar, și-a dat demisia și a început o carieră de model, la care năzuia de mai mult timp. 
 
 

Nicole și-a împlinit recent visul, urcând pe podium la Săptămâna Modei de la Londra, unde a purtat o rochie la Catwalk for Change, un spectacol conceput pentru a atrage atebția asupra lipsei de diversitate din industria modei, scrie Daily Mail.

"Prezentarea a fost uimitoare. Se spune că nu ești cu adevărat model dacă nu pășești pe podium într-o rochie transparentă, cu sfârcurile la vedere - iar eu am făcut-o de la prima apariție. Noroc cu hormoni, am doi sâni frumoși. N-am avut timp de emoții, am fost atât de încântată", a mărturisit ea după spectacol.
 
 

Ultima etapă a metamorfozei sale va avea loc astăzi, când Nicole va suporta o operație de schimbare de sex, devenind cu adevărat femeie. 

"Poate că n-aș fi ajuns pe podium acum dacă n-aș fi exersat în dormitor, când aveam zece ani, pe melodia lui George Michael, <<>Too Funcky>", a mărturisit modelul.
 
 

Nicole este acum mai încrezătoare ca oricând și simte că bisturiul nu va altera ceva, ci va îndrepta ceva. "Încep să am emoții. Pentru mine este ceva ce trebuie să fac. E ca și cum aș avea două claxoane în cap, de care trebuie să scap ca să devin persoana pe care am simțit-o mereu înăuntrul meu", a explicat ea.

Nicole Gibson a fost descoperită de Models of Diversity, o agenție de modeling alternativ, după ce ea a postat mai multe imagini pe site-ul organizației. 

Ea a susținut prima prezentare pe 6 septembrie, înaintea debutului Săptămânii Modei de la Londra, iar experții citați de Daily Mail susțin ca ea a fost deja contactată pentru alte prezentări care vor avea loc la finele acestui an, în Londra.


Foto: Daily Mail
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
19 Septembrie 2013
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod