Una dintre fetele care pare că-i calcă perfect pe urme Biancăi Drăguşanu este Denisa Botcari. Tânăra în vârstă de 22 de ani a pozat deja în Playboy şi a reuşit să apară în paginile tabloidelor şi la emisiunile de scandal datorită unor relaţii mai mult sau mai puţin reale.
Prima oară când a reuşit să apară pe prima pagină a tabloidelor şi să participe la toate emisiunile de scandal din România a fost atunci când s-a scris că ea are o relaţie cu Adrian Cristea. După ce şi-a făcut puţină reclamă pe spatele lui Cristea, Denisa Botcari l-a părăsit pe acesta.
Cât timp a fost în Capitală pentru a se vedea cu Adrian Cristea, tânăra care locuieşte la Londra a cheltuit câteva zeci de mii de euro, după cum au anunţat cei de la WOWbiz.
„Eu m-am mai văzut cu Adrian. Nu mi-am dorit niciodată să-l transform pe Cristea. Adrian e obişnuit cu prea multe femei ca să fie fidel uneia. Eu cu Adrian încă vorbesc, ca şi prieteni“, a spus tânăra, după ce s-a despărţit de fotbalist.
Din patul lui Adrian Cristea, Denisa Botcari a ajuns direct în aşternuturile lui Liviu Vârciu.
După aventura cu Vârciu, care a ajutat-o şi mai mult pe Denisa Botcari să se promoveze, aceasta a sărit în braţele lui Cătălin Botezatu, sperând că acesta o va face o vedetă la fel de cunoscută precum Bianca Drăguşanu. Prezenţi în weekend într-un club din Mamaia, Denisa şi Cătălin s-au sărutat pasional până în zori, tânăra afirmând că Bote sărută foarte bine.
Noaptea petrecută de cei doi în club s-a terminat, după cum anunţă cei de la SpyNews, în camera de hotel a lui Botezatu. „Ne-am simţit foarte bine în club. Botezatu este un bărbat extraordinar. Eu mă îndrăgostesc foarte repede. Ar fi ceva rău dacă m-aş îndragosti de el? Nu există comparaţie între Cătălin şi alţi bărbaţi din viaţa mea“, a spus Denisa Botcari.
Posteaza comentariu