Demi a fost fotografiată recent și arăta foarte bine, întinerită și fericită. Forma ei excelentă se datorează cursurilor de yoga la care merge în mod regulat, alături de fiica sa mai mare, Rumer, în vârstă de 24 de ani, scrie cotidianul britanic Daily Mail.
Trecută printr-un divorț zgomotos de cel de-al doilea ei soț, Ashton Kutcher (35 de ani), actrița a depășit momentul critic de la începutul anului trecut, și s-a bucurat de liniște și de soare la reședința din Malibu a unor prieteni.
Petrecerile nebune de la începutul anului și neînțelegerile cu fiicele ei au rămas în urmă, iar Demi Moore este decisă să nu mai ajungă în situația de a i se plânge de milă.
Vedeta a fost văzută pentru a patra oară alături de Rumer, după cearta dintre ea și cele trei fiice ale sale, rezultate din relația cu Bruce Willis. În iulie anul trecut, Scout, Tallulah și Rumer intenționau să solicite autorităţilor americane emiterea unui ordin de restricţie împotriva mamei lor, pentru ca ea să nu le mai poată contacta.
Demi și Rumer au fost văzute și săptămâna trecută, la un concert al trupei Dead Sara, desfășurat la El Rey Theatre, notează Daily Mail.
Între timp, se pare că actrița se înțelege foarte bine cu fostul ei prieten, Harry Marton, în vârstă de 31 de ani. "Se distrează de minune împreună", a dezvăluit un prieten al celor doi. "Dar după ce au fost împreună timp de șase luni, ei au realizat amândoi că deși erau foarte buni prieteni în perioada primelor întâlniri, relația lor n-ar fi funcționat pe termen lung", a spus sursa citată.
Potrivit ziarului britanic, Demi Moore a fost văzută la orele de yoga împreună cu australianul Will Hanigan, un scufundător profesionist care trăiește din culegerea și comercializarea perlelor prin afacerea sa, denumită Pinc. Deși a refuzat să confirme în mod direct că ar avea o relație cu starul din "Ghost", Hanigan a declarat într-un ziar australian că va reveni la Los Angeles, luna viitoare, "pentru mai multă yoga". În presa australiană. Hanigan a fost descris de apropiați ca un tip de toată isprava, gata să facă orice pentru un prieten.
După ce Ashton Kutcher a fost văzut în presă alături de actuala sa parteneră, actriţa Mila Kunis, Demi Moore a încercat anul trecut o relație cu un alt bărbat mai tânăr, actorul de origine neo-zeelandeză Martin Henderson, în vârstă de 37 de ani. Cei doi n-au rămas însă împreună.
S-a mai spus despre Demi că ar fi avut o relație și cu Vito Schnabel, un dealer de artă în vârstă de 26 de ani, pe care ea l-ar fi întâlnit în Jodhpur, India, la petrecerea de aniversare a iubitului lui Naomi Campbell, Vladimir Doronin. Nici această relație n-a continuat însă.
Demi Moore şi Ashton Kutcher au anunţat că divorţează în noiembrie 2011, după ce o femeie din San Diego a dezvăluit în presă faptul că a avut o aventură cu Kutcher. Mariajul lor a rezistat şase ani. După despărţire, Demi Moore a fost internată într-o clinică de reabilitare, pe care a părăsit-o în luna aprilie a anului trecut.
Actriţa a solicitat pensie alimentară de la Ashton Kutcher. Starul serialului de comedie "Doi bărbaţi şi jumătate" difuzat de postul CBS, a depus actele prin care a solicitat la rândul său divorţul de Demi Moore, în decembrie 2012, la peste un an de la despărţire.
Pensia alimentară cerută de la Kutcher reprezintă o solicitare destul de neobişnuită pentru Demi Moore, în vârstă de 50 de ani, care a fost una dintre actriţele cel mai bine plătite de la Hollywood în anii 1990. Suma solicitată de actriţă nu a fost dată publicității.
Demi Moore şi Ashton Kutcher au citat fiecare diferenţe ireconciliabile în actele depuse la Curtea Superioară din Los Angeles. În documentele depuse de actor, acesta a specificat faptul că nu solicită pensie alimentară şi că nu se va opune acordării unei pensii alimentare pentru Moore.
Potrivit revistei Forbes, Ashton Kutcher a câştigat 24 de milioane de dolari din mai 2011 până în mai 2012, devenind, graţie serialului "Doi bărbaţi şi jumătate", cel mai bine plătit actor de televiziune.
Demi Moore a început relaţia cu Ashton Kutcher la câţiva ani după ce s-a despărţit de actorul Bruce Willis, pe vremea când Kutcher era un star în ascensiune, graţie rolului din serialul "That '70s Show".
Relaţia lor a devenit unul dintre subiectele preferate de tabloidele americane, mai ales din cauza diferenţei de vârstă de 16 ani între cei doi actori, care s-au căsătorit în cele din urmă la Los Angeles, în septembrie 2005.
Demi Moore şi Ashton Kutcher s-au despărţit în noiembrie 2011 după o căsnicie care a durat şase ani, după ce o femeie din San Diego a dezvăluit în presă faptul că a avut o aventură cu Kutcher.
Foto: Hepta / Daily Mail