Fostul ei soț a devenit tată pentru a zecea oară, dar nici Nicole Murphy nu stă degeaba. Fostul model și actriță a avut o întâlnire cu un bărbat misterios, la un restaurant din Los Angeles, unde cei doi au luat masa, relatează Daily Mail.
Încălțată cu sandale cu toc înalt și îmbrăcată casual, cu pantaloni cu model de camuflaj și o cămașă neagră cu un decolteu ofertant, care îi scotea bustul în evidență, vedeta în vârstă de 50 de ani a fost fotografiată de paparazzi la ieșirea din restaurantul Republique, în timp ce vorbea cu partenerul ei.
Amândoi purtau ochelari de soare, iar la plecare au mai zăbovit puțin în parcarea localului, în timp ce el își verifica telefonul mobil.
Nicole Murphy a declarat anul trecut, într-un interviu pentru Entertainment Tonight, că se află în căutarea unei relaţii. "Vreau să fiu cu cineva care e deştept, căruia îi place să se distreze şi care arată bine", a spus ea deschis. "Şi să aibă un corp drăguţ. Măcar un corp decent. Nu trebuie să le aibă pe toate, dar măcar să arate decent", a adăugat ea.
Nicole are cinci copii cu fostul soţ, Eddie Murphy - Bria, în vârstă de 28 de ani, Myles (25 de ani), Shayne (23 de ani), Zola (18 ani) şi Bella (15 ani). Cei doi s-au întâlnit pentru prima oară în 1998, la gala NAACP Image Awards, şi s-au căsătorit în martie 1993, la Grand Ballroom de la Plaza Hotel din New York.
Posteaza comentariu