De ce îşi pierde părul soţia lui Will Smith: 20 de milioane de femei au aceeaşi problemă

Jada Pinkett Smith a mărturisit că e nevoită să se radă pe cap şi să poarte turbane din cauza pierderii părului. Ea suferă de un dezechilibru hormonal provocat de menopauză.

Într-o confesiune neaşteptată, soţia lui Will Smith a vorbit săptămâna trecută despre problema sa, alopecia. Iar această problemă afectează vieţile a 21 de milioane de femei numai în Statele Unite, scrie Daily Mail.

Într-un episod din seria de emisiuni "Red Table Talk", difuzată pe Facebook, actriţa în vârstă de 46 de ani a dezvăluit că a fost pe punctul de a-şi pierde podoaba capilară şi că nu ştie de ce îi cade părul atât de mult, fiind nevoită să se radă periodic pe cap şi să poarte turbane sau să apeleze la o coafură bob asimetric ca să mascheze cumva problema.



Pierderea părului poate fi declanşată de tulburări ale tiroidei, anemie, sindromul ovarelor polichistice sau de apariţia alopeciei. Dar pentru multe femei, pierderea părului este o simplă urmare a procesului de îmbătrânire şi a declanşării menopauzei, notează ziarul britanic.  

Jada Smith obişnuia să-şi lase părul lung, dar după ce a observat că îi cade, ea l-a tuns tot mai scurt. "N-am mai vorbit despre asta, nu-i uşor, dar o să deschid subiectul. Am fost întrebată de multe ori de ce îmi înfăşor părul în turbane. Ei bine, am avut multe probleme cu căderea părului. Şi trebuie să vă spun că a fost înfricoşător când a început.
Eram la duş, într-o zi, şi m-am trezit cu un pumn de păr în mâini. A fost ceva gen <<Doamne, o să chelesc?>>"
, a mărturisit actriţa.

Jada nu-i singura care are această problemă. Aproape jumătate din femeile din întreaga lume se confruntă cu căderea părului înainte de împlinirea vârstei de 30 de ani. În comparaţie cu bărbaţii, unde procentul este şi mai mare, cauzele căderii părului la femei sunt diferite.

Principalul factor care declanşează căderea părului la femei este scăderea nivelului de estrogen, ceea ce împiedică regenerarea şi creşterea firelor. Şi asta din cauza menopauzei, care în cele mai multe cazuri se instalează între 45 şi 55 de ani, antrenând o cascadă de schimbări în organism, arată Daily Mail.


Menopauza marchează încheierea perioadei fertile şi posibil chiar dispariţia ciclului menstrual. Pe măsură ce o femeie se îndreaptă spre acest punct, producţia de hormoni sexuali din  corpul ei scade semnificativ, iar nivelurile de progesteron şi estrogen se reduc. Aceşti hormoni ajută la creşterea părului, iar în lipsa lor, firele se subţiază.

Fiecare fir de păr trece prin patru stadii într-un ciclu de viaţă - anagen, catagen, telogen şi exogen. Faza anagenă, adică creşterea, poate dura între două şi şapte zile. Odată cu apropierea menopauzei, nivelul de estrogen scade, iar nivelul hormonului masculin, androgenul, e mai mare decât de obicei şi are efect invers în comparaţie cu progesteronul şi estrogenul, provocând subţierea foliculilor şi fragilizarea firelor, astfel că acestea nu mai cresc şi cad prematur.
Orice dezechilibru hormonal poate contribui la căderea părului, ceea ce se întâmplă uneori şi după o sarcină.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
29 Mai 2018