După un mariaj de numai 15 luni, Johnny Depp (52 de ani) și Amber Heard (30 de ani) vor să divorțeze. Cu o diferență notabilă de vârstă între ei și punând la socoteală firile lor nestatornice, se poate spune că aveau motive serioase pentru a se despărți. Dar, de fapt, altul substratul acestei rupturi. Potrivit tabloidului online american TMZ, familia actorului o urăște pe Amber Heard, iar ea n-a mai rezistat acestei presiuni.
În cererea de divorț depusă luni la tribunal, actriţa americană solicită suport conjugal. Johnny Depp a răspuns prin intermediul avocatei sale, Laura Wasser, şi îi solicită judecătorului să respingă cererea lui Amber pentru suport conjugal. Potrivit unor surse citate de site-ul TMZ, cei doi nu au semnat un contract prenupţial.
Actrița a înaintat cererea de divorț la doar trei zile după ce mama actorului american, Betty Sue Palmer, a încetat din viață la vârsta de 81 de ani, în urma unei lungi suferințe.
TMZ scrie, totodată, că Depp și Heard aveau o căsnicie foarte tensionată, întrucât familia lui nu o accepta pe Amber. Surse citate de publicația menționată susțin că ambii copii ai starului, cele două surori și mama acestuia o urăsc pe Heard, iar cei doi actori aveau deseori dispute din această cauză. Betty Sue Palmer considera că Amber s-a măritat cu fiul ei din interes, folosindu-se de averea și de faima lui.
Sursele citate susțin că mariajul lui Depp a devenit o bombă cu ceas după ce el și-a adus mama să stea cu el în casa din Los Angeles în care el locuia cu Amber. "Se simțea tensiunea. Înainte ca Betty Sue să se mute la ei, l-a văzut pe fiul ei doar o dată după ce el s-a însurat cu Amber. Și Betty Sue și Johnny au dat vina pe ea că l-a ținut departe de ai lui și că vroia să-l țină sub control", a spus sursa citată de TMZ, adăugând că mama lui Depp și soția lui au discutat de mai multe ori față în față, iar Betty Sue a calificat-o pe Amber drept "o persoan[ teribilă".
Depp și Heard nu au mai fost fotografiați împreună de la jumătatea lunii aprilie, remarcă Daily Mail. Zvonuri despre o ruptură între cei doi au apărut încă din 2012, potrivit The Daily Beast, care amintește de trecutul condimentat al actriței, aceasta mărturisind public că este bisexuală. În urmă cu doi ani, s-a zvonit că ea l-ar fi părăsit pe Johnny Depp și s-a cuplat cu modelul francez Marie de Villepin, fiica fostului premier al Franței, Dominique de Villepin.
Dar în ajunul Crăciunului din 2013, Johnny Depp și Amber Heard s-au logodit. În februarie anul trecut, ei s-au căsătorit într-o ceremonie organizată pe plaja insulei private Little Hall's Pond Cay, pe care actorul o deține în Bahamas. Doar 24 de invitați au fost prezenți la evenimentul organizat după ce actorii s-au căsătorit legal în Los Angeles, pentru ca mama lui Johnny să poată fi prezentă.
Speculațiile despre despărțirea lor au continuat și după nuntă, însă. Potrivit unei surse citate de In Touch, cei doi nu-și mai vorbeau, iar Depp dispărea cu zilele fără să-i zică ceva. "Sunt zile la rând în care n-o sună, nici nu-i dă un mesaj... el se ține de petreceri și se ceartă".