Cum arăta Miranda Kerr când lucra pentru 20 de dolari pe zi

Miranda Kerr
Miranda Kerr, pe vremea când făcea trecerea de la job-ul de casieră la modelling


"Era foarte greu la început... stăteam într-o locuinţă mică, eram cinci fete şi avea o singură baie, nu prea era curat, iar eu eram obsedată de curăţenie!", a povestit vedeta.

La sfârşitul anilor '90, Miranda a început să obţină contracte importante, prezentând pentru branduri mari, precum Chanel, Dior şi Roberto Cavalli. În 2014, ea a fost desemnată de revista Forbes al treilea cel mai bine plătit model din lume, înregistrând în acel an venituri de 7,57 milioane de dolari.


Fosta soţie a actorului Orlando Bloom este imaginea unor campanii de anvergură, precum Maybelline New York şi Qantas, a lansat cărţi de dezvoltare personală şi a lansat produse de îngrijire a pielii.

Întrebată despre succesul ei, vedeta în vârstă de 33 de ani a declarat pentru site-ul de lifestyle The Grace Tales că acesta nu trebuie să se limiteze la obiective de carieră şi obţinerea unor lucruri materiale. "Succesul este ceva interesant, eu cred că asta înseamnă să fii drăguţ cu ceilalţi.
Dacă simţi că faci ceea ce trebuie, din toată inima, şi eşti pasionat, atunci vei avea succes"
, a spus ea.

Miranda Kerr a fost căsătorită cu Orlando Bloom, de care s-a despărţit în 2013, după trei ani de mariaj. Cei doi au un fiu, Flynn Christopher Blanchard Copeland Bloom, născut în ianuarie 2011.
Actualmente, supermodelul are o relaţie cu miliardarul Evan Spiegel, cofondatorul şi CEO-ul Snapchat.


Foto: Hepta, Daily Mail

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
29 August 2017
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod