Cum arată acum "Blonda de la Drept". Imagini cu Reese Witherspoon, la 48 de ani

Reese Witherspoon, cunoscută pentru rolul său din filmul "Blonda de la Drept", arată spectaculos la cei 48 de ani ai săi. Cum arată acum vedeta!

Laura Jeanne Witherspoon s-a născut pe 22 martie 1976 în New Orleans și este o actriță americană de film, laureată în 2006 a Premiului Oscar.

Reese Witherspoon în "The Man in the Moon"

 

Începuturile unei cariere de succes


Încă de la 7 ani, destinul îi aduce posibilitatea de a apărea într-o reclamă pentru o florărie. Imediat încep lecțiile de actorie: drumul spre glorie e stabilit.

Până la 11 ani câstigă concursuri locale pentru tinere talente. Adolescența sa a însemnat castinguri pentru reclame care o aduc în atenția producătorilor.



La 13 ani pleacă la Los Angeles unde dă o probă și este imediat acceptată pentru primul său rol important în "The Man in the Moon".

Preia numele mamei sale și devine, astfel, Reese Witherspoon

 

Începe o serie de roluri pentru Reese, dar aceasta nu își neglijează studiile, deși se afla la distanță de școală și casă. Cu toate că filmele în care apare nu sunt mari succese în box-office, tânara Reese își consolidează imaginea de actriță.

Idolul său este Meryl Streep și, ca urmare, primește porecla "Micuța Meryl".

Odată cu rolul său din "Blonda de la Drept" dovedește, ca și personajul său din film, că este mai mult decât o fată blondă.

Reese apare în "Walk the Line", film care îi aduce un Glob de Aur și un Oscar.

A primit o stea pe faimosul Walk of Fame din Hollywood în 2010.

Reese Witherspoon și Ryan Phillippe (stânga)/ Reese Witherspoon și Jim Toth (dreapta)

 

Viața personală a actriței


În 1997, la împlinirea vârstei de 21 de ani, îl cunoaște pe actorul Ryan Philippe. Cei doi se căsătoresc în iunie 1999. În același an, în septembrie, li se naște primul copil, Ava Elizabeth, urmată de un fiu, Deacon, în octombrie 2003. Cei doi divorțează în iunie 2008.

A urmat un al doilea mariaj cu producătorul Jim Toth, de care a divorțat în martie 2023 după 12 ani de căsnicie.
Cei doi sunt părinții unui băiat pe nume Tennessee James.

Anunțul a fost făcut public într-o declarație comună pe rețelele de socializare, însă aceștia nu au oferit mai multe detalii despre motivul separării.


Sursă: wikipedia/ cinemagia
22 Martie 2024
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod