Clarvăzătoarea, care este de profesie psiholog, s-a fotografiat alături de fostul preşedinte american şi a stat de vorbă cu soţia acestuia, pe care a anunţat-o că va deveni cu siguranţă preşedintele Statelor Unite ale Americii.
„De acum 14 ani îi spuneam lui Hillary că va ajunge guvernator al statului New York, apoi că va candida la Preşedinţia SUA şi va fi, până la urmă, prima femeie-preşedinte din istoria Statelor Unite“, a spus Carmen Harra pentru Ziarul Ring.
Carmen Harra, care este născută în anul 1955 şi este nepoate lui Octavian Goga, a devenit cunoscută în anul 1980, datorită formaţiei Trio Express, care a preluat toate piesele celor de la Modern Talking.
În anul 1983, vedeta pleacă pentru un timp în Suedia, după care se mută definitiv în Statele Unite ale Americii. Ajunsă la New York, face masterul la Somerset University şi devine psiholog. După cum spune chiar ea, este doctor psiholog, nu prezicătoare sau ghicitoare, şi crede în puterea minţii şi a înţelepciunii.
Vestita clarvăzătoare a apărut în emisiuni la Today, Fox News, Good Day New York, iar printre persoanele pe care le-a consiliat şi cărora le-a prezis viitorul se regăsesc Hillary şi Bill Clinton, Jennifer Lopez, Elisabeth Hasslehoff, Ben Affleck şi Courtney Cox.
După ce Alexandra Stan a fost bătută de Marcel Prodan, Carmen Harra a precizat că artista şi managerul ei s-au întâlnit şi în vieţi anterioare, când artista a fost înjunghiată mortal de bărbat.