Pe lângă întrebări precum: “Cât de des gătești?”, “Cum ți-a venitideea de a scrie o carte?” sau “De unde pasiunea pentru gătit?”, Laura a primit din partea unui participant la eveniment o întrebare inedită: “Dacă ar fi să gătești pentru Pavel Bartoș, Loredana sau Cheloo, cu ce preparat crezi că i-ai cuceri?”.
Astfel, Laura este sigură că ar ajunge la inima lui Cheloo cu un tort cu ciocolată, în vreme ce pentru Pavel Bartoș ar merge la sigur cu un gulaș.
Dintre toate întrebările primite, aceasta a fost cea care i-a plăcut cel mai mult Laurei, iar cel care a adresat-o a fost recompensat de Curtea Veche cu un volum “Rămâi la masă?” cu autograful Laurei și o mânușă de bucătărie.
Laura Cosoi continua întâlnirile cu cei dorinici să afle mai multe despre prima ei carte de bucate. Curtea Veche și Diverta îi invită pe cititori să o întâlnească pe Laura Cosoi joi, 15 mai, de la ora 18.00, la Cluj, la magazinul Diverta Hubertus (bv. 21 Decembrie, nr.22), dar și vineri, 16 mai, de la aceeași oră, la Târgu Mureș, la Diverta din Mureș Mall.