Corina Dumitrescu: "Dansul este ceea ce ma tine in viata"

Am vazut-o de multe ori pe scena... Odette (Odile) din "Lacul Lebedelor", Clara din "Spargatorul de nuci", Carmen din spectacolul cu acelasi nume, Julieta in nemuritoarea poveste a celor doi indragostiti nefericiti si multe altele... Iar acum am avut privilegiul de a sta de vorba cu Corina Dumitrescu, prim-solista a Operei Nationale din Bucuresti. Nu stiam la ce sa ma astept si eram curioasa: cine este Corina Dumitrescu dupa ce cortina cade si ropotele de aplauze se sting? M-a intampinat o femeie frumoasa, delicata dar puternica si animata de o vointa iesita din comun. Vointa de a face performanta, de a se auto-depasi, de a oferi mereu altceva si mereu mai mult publicului care vine sa o vada, sa-i admire tehnica si gratia desavarsite...

- La ce varsta ati urcat prima data pe poante si cand ati realizat ca viata dumneavoastra va fi indisolubil legata de balet?
Atasamentul meu fata de dans nu a inceput o data cu primii pasi, ci mult mai tarziu. Aveam 13 ani cand am urcat prima data pe poante. Mama mea a fost cea care m-a orientat in aceasta directie, atat cat s-a priceput, nefiind de meserie si deci cu unele greseli inevitabile in context. Ea a fost primul meu critic, iar astazi este un spectator permanent. In acea perioada, poantele erau foarte greu de gasit si le procuram cu dificultate, prin bunavointa unor balerine care ne cedau poantele care le apartinusera si pe care nu le mai foloseau.

- Va mai amintiti spectacolul de debut ca prim balerina?
Am debutat la varsta de 19 ani intr-o coregrafie a Doinei Andronache, numita "Alba ca Zapada". Acesta a fost inceputul, dar din nefericire pentru mine, am decis imediat dupa aceea sa renunt la Opera si am trecut la o companie de dans contemporan. Abia la 21 de ani m-am reintors si am reluat pasii, de la ansamblu pana la solista, dar intr-un interval mult mai scurt: intr-un an am parcurs toate etapele si au inceput sa apara rolurile de prim balerina.

- Probabil fiecare spectacol este diferit, chiar daca ati mai interpretat rolul respectiv in repetate randuri... Care este elementul care face diferenta?
Fiecare spectacol reprezinta o provocare in sine, chiar daca se repeta, iar tu esti cel care iti stabilesti nivelul. Puterea vine din noi, stiti cum se spune - daca iti doresti, poti muta si muntii din loc. In mine exista un foc launtric ce arde la fiecare spectacol si ma implic total. Iubesc dansul, gasesc in permanenta noi provocari, iar acest lucru ma tine in viata. De asemenea, imi respect publicul si cred ca acesta trebuie sa vada mereu aceeasi balerina, dar de fiecare data alta.

- Cum abordati constructia unui personaj pe care-l interpretati pentru prima data?
Ca si in teatru sau in cinematografie, exista un scenariu pe care il citesc. Daca este adaptat dupa un roman, citesc si lucrarea respectiva. Incerc sa ma apropii de acel personaj nu numai prin intermediul pasilor creati de coregraf, ci si prin cuvantul scris. Cartea iti completeaza si intregeste personajul, explicandu-ti cum este acesta, cum se imbraca, cum gandeste, detalii de comportament si asa mai departe - iar toate acestea trebuie sa apara in spectacol. Inevitabil, imprumuti ceva din personalitatea acestuia.

- Si totusi, ramaneti dumneavoastra...
Stiti, eu sunt de parere ca in fiecare dintre noi exista cate un pic din Julieta, din Carmen, din Maria Magdalena... toti avem ascuns undeva, in sufletul nostru, acel sentiment, acea traire care nu trebuie decat sa fie stimulata pentru a iesi la suprafata.

- Cum arata o zi de lucru?
Uneori poate parea anost, insa mie imi place sa am un ritm constant. In general, imi incep ziua la ora 6.30, am o viata foarte organizata. Nu pierd noptile decat foarte rar... ultima data cand s-a intamplat asta a fost acum cativa ani. Incerc sa-mi mentin un ritm de viata adaptat cu ceea ce fac. Pentru a atinge performanta trebuie sa ai grija de tine, in masura in care iti permite societatea. Ma pregatesc zilnic, avand saptamanal o zi libera - de obicei luni, dar intervin modificari in functie de program. De exemplu, daca am spectacol miercuri, nu imi permit sa imi iau liber luni.

- In medie, cat timp alocati zilnic antrenamentului?
In general, cate 6 ore in fiecare zi. Depinde de importanta si frecventa spectacolului pentru ca, daca este vorba de un rol pe care il interpretez foarte des, nu mai sunt necesare atat de multe repetitii. In cazul in care urmeaza un spectacol pe care il joc ceva mai rar, aloc mai mult timp si imi place sa ma pregatesc singura pe scena.

- Ce va place sa faceti in timpul liber?
Imi place mult lectura, de exemplu am inceput acum sa citesc "Codul lui Da Vinci" a lui Dan Brown, care pana acum mi se pare extraordinara. In timpul sezonului citesc lucrari mai usoare, ca un fel de exercitiu al lecturii, canalizandu-mi energia in vederea spectacolelor. In vacanta abordez lucrari complexe.

- Cum va adaptati cu un partener nou?
Depinde de experienta acestuia... fie repetam mult impreuna, fie, daca este un dansator experimentat, ne sunt de ajuns cateva repetitii pentru a ne putea sincroniza.

- In decursul carierei ati abordat o paleta extrem de variata de personaje, atat clasice, cat si moderne... Care este, in opinia dvs, relatia dintre clasic si modern in balet?
Cred ca miscarea este punctul comun al celor doua... dansul este pentru un corp bine antrenat, care se poate adapta oricarui tip de abordare. Spre deosebire de teatru, unde te poti exprima prin cuvinte, in dans nu vorbesti decat prin miscare. Dansul inseamna a exprima idei sau a spune o istorie, exclusiv prin intermediul miscarii, al pasilor de dans.

- Care au fost cele mai importante colaborari pe scenele din afara tarii, din punct de vedere al experientei in sine?
Am avut cate ceva de invatat din fiecare colaborare avuta in strainatate, indiferent de gradul sau de importanta. Nu cred ca poti trece prin acest gen de experienta fara a fi influentat.

- Comparativ cu Romania, vi se pare ca in strainatate exista conceptii si mentalitati distincte referitoare la balet?
Cu siguranta. Eu cred ca diferenta pleaca de la nivelul social. Este o distinctie asemanatoare cu aceea dintre Romania si Elvetia. Neavand griji de ordin material, oamenii sunt mult mai relaxati, mai deschisi catre arta, abordand mult mai serios manifestarile acesteia si implicandu-se. In Romania este dificil de trait si de facut arta, pentru ca nu ai liniste si confort spiritual. Chiar si atunci cand esti pe strada, esti supus unei anumite agresiuni. Ma refer la micile detalii... Permanent esti in pericol de a se lega cineva de tine, la coltul strazii vezi un vagabond care urineaza, traficul este foarte aglomerat si stresant, vecinii tai asculta muzica la maximum, iar tu ai nevoie de liniste pentru a te odihni si a fi in forma pentru repetiile de a doua zi... Sunt chestiuni aparent insignifiante, dar de fapt sunt surse de stres care nu te lasa sa traiesti si sa ai liniste pentru a putea crea.

- In prezent de unde va procurati poantele?
Teatrul nostru are cizmari angajati care lucreaza pantofi pentru membrii corpului de balet, dar dupa o tehnologie destul de veche. Dansul a inregistrat un progres considerabil si, pentru ca noi sa ajungem la nivelul celor din strainatate, ar trebui sa folosim poante de calitate superioara. Sunt foarte scumpe, dar preferam sa ni le cumparam din banii proprii. Alina Cojocaru (n.r. - prim-solista a baletului Operei Regale din Londra) a avut bunavointa si generozitatea de a face un fel de sponsorizare, daca se poate spune asa. Respectiv, ea a facut o publicitate gratuita, folosind aceeasi marca de poante ca si noi si fiind platita de firma prin 50 de perechi de poante care ne-au fost donate. Dar acesta este un caz, iar genul acesta de poante, care costa 90 de euro perechea, te tin circa 3 luni.

- Numai atat?
Vi se pare putin? Ganditi-va ca poantele realizate la Opera tin o zi. Tocmai de aceea am apelat la aceasta firma, pentru ca poantele produse de ei au fiabilitate substantiala. Va dati seama ce a insemnat pentru mine inainte: plecam in turneu, aveam spectacole in fiecare seara si zilnic trebuia sa cos poante pentru ca la un spectacol nu foloseam o singura pereche, ci cate doua sau chiar trei perechi. Important este insa ca ne aflam pe drumul cel bun.

- Care este relatia dumneavoastra cu publicul, cum il simtiti si cum ii percepeti reactia?
In timpul spectacolului esti singura pe scena sau eventual doar impreuna cu partenerul. Te concentrezi, gandesti pasul urmator, gandesti personajul... Reactia publicului se simte la sfarsit. Oamenii vin cu placere la spectacol si avem, de asemenea, un public permanent constand in personalul ambasadelor. De exemplu, Ambasada Statelor Unite ale Americii a fost atat de aproape de noi, ne-a sprijinit foarte mult si as dori sa-i multumesc si pe aceasta cale, in special familiei Delare.

- A existat in decursul carierei dumneavoastra vreun moment dificil, in care sa va doriti sa renuntati la balet?
Da, asa cum va spuneam si mai devreme, am abandonat pentru doi ani. Cred ca acest lucru a fost urmarea unei false impresii pe care o aveam la acea vreme. In momentul in care am terminat scoala credeam ca voi intra in Opera si voi primi imediat un anumit statut. Aceasta conceptie se perpetueaza din pacate si astazi... Mi-au fost necesari doi ani pentru a intelege ca nu asa se procedeaza si ca de fapt esti pe propriile tale picioare. Nimeni nu te ia sub "aripa ocrotitoare" si trebuie ca mai intai sa demonstrezi ca iti doresti sa faci performanta. Nu am invatat acest lucru atunci. Scoala nu a inteles ca nu trebuie sa formeze stele, ci dansatori pregatiti din toate punctele de vedere sa faca fata concurentei.

- A fi prim balerina reprezinta o imensa responsabilitate...
Absolut. Nu oricine poate ajunge sa stea prima, in fata tuturor si diferenta aceasta se observa cu usurinta. Cea care sta singura pe scena trebuie sa aiba o anumita potenta, carisma si inteligenta a scenei, avand raspunderea intregului spectacol.

- Aveti vreun model?
Nu, insa am fost inconjurata permanent de oameni deosebiti, de la care am avut multe de invatat si care m-au deprins sa gasesc in forul meu interior taria de a rezista presiunilor de ordin fizic si psihic, sa privesc mereu inainte si de la care am invatat ca puterea se afla in mine insami, acolo trebuie sa o caut. In decursul carierei am avut si momente dificile ca urmare a unor accidentari, am suferit si o interventie chirurgicala la genunchi... Sunt probleme intalnite in cazul multor dansatori. Revenirea poate fi foarte dificila, depinde ce sechele au ramas, dar si de puterea ta de a depasi aceste momente. Pe cat posibil, trebuie sa ai grija de tine, pentru ca baletul se practica pana la varsta de 40 de ani si ti se cere performanta. Aceasta este deosebirea dintre noi si alti sportivi - de exemplu, fotbalistii isi incheie cariera in jurul varstei de 30 de ani, iar gimnastii, mult mai devreme, in jur de 25 de ani.

- V-ati gandit ce veti face dupa ce va veti incheia cariera de balerina?
Intr-un fel am inceput deja sa ma ocup si de alte aspecte - predau si sunt asistent coregraf. Voi incerca, pe cat posibil, sa-mi dezvolt si o alta latura, poate voi reusi sa-mi deschid o scoala proprie si sa incep sa lucrez inclusiv in domeniul managerial. Cunosc deja cateva lucruri in acest sens, am o privire critica, avand in vedere ca am suficienta experienta. Nu se stie niciodata ce-ti ofera viitorul si trebuie sa fii pregatit pentru orice eventualitate.

- Cum va simtiti ca pedagog, de cealalta parte a baricadei, dupa ce ati fost elev si discipol?
Este cu siguranta o situatie distincta... eu lucrez cu oameni foarte tineri si in aceste situatii ti-ai dori sa le trasmiti cumva cunostintele si experienta ta. Ca pedagog, cand il vezi pe balerin pe scena, ai emotii incomparabil mai mari decat atunci cand esti tu insati si ai posibilitatea de a controla cat de cat lucrurile.

- Daca ar veni pestisorul de aur si v-ar putea indeplini 3 dorinte in plan profesional, care ar fi acestea?
Eu sunt o persoana foarte realista, care de foarte putine ori viseaza - contrar conceptiilor despre artisti, despre care se considera ca ar fi visatori. As putea spune ca-mi doresc sa am mintea de acum si cu zece ani mai putin. As vrea sa pot regasi ocaziile pe care le-am pierdut... sa se mai opreasca o data trenul in gara mea.

- Ce repere include agenda dvs. pentru urmatoarele luni?
In general nu-mi place sa vorbesc despre proiectele mele, dintr-un fel de superstitie. In cazul in care intervine ceva si proiectul nu se mai realizeaza, va parea ca m-am laudat.

- Daca ati avea o fetita care si-ar dori sa devina balerina, ati incuraja-o in aceasta directie?
Nu cred ca as indemna-o sa aleaga acest drum... Dar daca isi doreste cu adevarat, este determinata si are toate calitatile care se cer in aceasta profesie, voi avea grija sa-i asigur posibilitatea de a studia intr-un mediu adecvat. Important este sa inteleaga faptul ca totul porneste din ea si ca decizia ii apartine. Daca nu esti dispus sa te implici in totalitate, nu poti ajunge la performanta.