Fostul director de lumini de la Hollywood Thomas Markle, care trăiește în Rosario, Mexic, a declarat de mai multe ori în interviurile acordate presei că încearcă de mult timp să ia legătura cu Meghan, dar aceasta nu i-a răspuns. El nu şi-a putut conduce fiica la altar pe 19 mai la Windsor, din cauza unei operaţii la inimă. Bărbatul a stârnit, însă, un scandal după ce a acceptat să pozeze pentru paparazzi în schimbul unei sume de bani, punând familia regală într-o situație stânjenitoare, iar de atunci nu și-a mai putut contacta fiica.
Thomas Markle a declarat ulterior pentru TMZ că nu va înceta să vorbească cu presa, oricât de frustrați ar fi fiica sa și familia regală britanică, până când nu i se va permite să facă din nou parte din viața ei.
Luna trecută, tatăl ducesei a făcut publice câteva fragmente dintr-o scrisoare privată pe care aceasta i-a trimis-o în august anul trecut, ceea ce a înfuriat-o și mai mult pe Meghan.
În replică, Thomas Markle a negat că l-ar fi criticat pe Harry și a spus că scrisoarea fiicei sale este "plină de ură".
Singura aliată dintre rudele ducesei este mama ei, Doria Ragland, în vârstă de 62 de ani, de altfel singurul membru al familiei care nu face declarații pentru presă și singura care a venit la nunta din mai anul trecut, de la Castelul Windsor. Însă chiar și ea a fost lăsată pe dinafară la petrecerea care a costat-o 75.000 de dolari, organizată de Meghan într-un apartament de lux al hotelului Mark din New York, notează Daily Mail. Ducesa a fost înconjurată de prietenele ei celebre, printre care Serena Williams și Amal Clooney.
Alegerea ducesei a stârnit un nou tir al criticilor din direcția surorii sale. "E femeie, își vede de ale ei și îi dorim tot binele, dar familia este familie și nu o poți înlocui cu o paradă a vedetelor. Nu mă poate înlocui cu George Clooney sau Serena Williams - sunt sora ei. Sper că putem trece peste prăpastia dintre noi, iar dacă nu, va regreta. Tot ce pot să spun e că eu încerc. Cu un copil care urmează să vină, ar fi timpul să vadă cum stau lucrurile și să încerce din nou", a spus Samantha.
După petrecerea luxoasă de la New York, Meghan Markle a plecat cu prințul Harry într-un turneu în Maroc. Deși nașterea se apropie de termen, ducesa a avut apoi câteva săptămâni pline de evenimente oficiale. Ea a participat la recepția organizată de Regina Elisabeta la a 50-a aniversare a învestirii lui Charles ca Prinț de Wales, unde s-a întâlnit cu cumnata sa, ducesa Kate. După numeroasele relatări ale presei despre neînțelegerilor dintre ele, cele două ducese s-au îmbrățișat la sosire, au zâmbit și au stat de vorbă.
Foto: Hepta
Posteaza comentariu