Primul turneu oficial pe care ducii de Sussex îl efectuează nu a fost lipsit de incidente, din fericire fără urmări. Un eveniment oficial care a avut loc în capitala statului Fiji şi la care a participat ducesa Meghan de Sussex a fost întrerupt din motive de securitate, după ce gărzile sale de corp au stabilit că locul în care era programat era prea aglomerat.
În timp ce soţul său, prinţul Harry, participa la un eveniment care avea loc într-o pădure, ducesa Meghan, care este însărcinată în câteva luni, trebuia să se întâlnească într-o piaţă cu nişte producătoare locale, în cadrul unui proiect al UN Women.
Însă evenimentul de miercuri, la care ducesa Meghan trebuia să stea 20 de minute, a fost întrerupt după nici zece minute, din motive de securitate, în piaţa centrală din capitala Fiji, Suva, fiind foarte aglomerat, au confirmat reprezentanţii palatului Kensington, reşedinţa oficială a prinţului Harry, pentru Associated Press.
În ciuda deciziei luate de echipa de securitate, fosta actriţă americană a părut calmă, a zâmbit şi a făcut cu mâna spre mulţimea adunată în piaţă, înainte de a se urca în maşină.
Vineri, piloţii avionului care îi transporta pe prinţul Harry şi pe ducesa de Sussex au fost nevoiţi să amâne aterizarea pe aeroportul din Sydney, pentru a evita ciocnirea cu un alt avion.
Cuplul regal venea din Regatul Tonga, pentru a participa, sâmbătă, la închiderea Jocurilor Invictus de la Sydney.
Meghan Markle a plecat, pe 15 octombrie, alături de soţul ei într-o vizită oficială de două săptămâni în Australia, Noua Zeelandă, Tonga şi Fiji. Prinţul Harry a fost numit recent ambasador al tineretului din Comonwealth.
Anunțul despre sarcina ducesei Meghan de Sussex, în vârstă de 37 de ani, a fost făcut pe 15 octombrie de biroul de presă al cuplului regal. Copilul celor doi duci va fi al şaptelea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii și se va veni pe lume în primăvara anului viitor.
Prinţul Harry, în vârstă de 34 de ani, al şaselea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, şi fosta actriţă americană Meghan Markle s-au căsătorit pe 19 mai, după o relaţie de doi ani.
Foto: Hepta
Posteaza comentariu