Colin Farrell s-a internat preventiv într-o clinică de dezintoxicare

Actorul irlandez a simţit că dependenţa e pe cale să pună iar stăpânire pe el şi a preferat să se interneze preventiv în clinica de dezintoxicare


Anul trecut, Farrell a mărturisit în emisiunea realizată de Ellen DeGeneres că a început să bea şi să se drogheze de la vârsta de 14 ani şi a fost pe punctul de a lua o doză letală înainte de a scăpa de dependenţă. În acelaşi show, el a dezvăluit că sărbătoreşte zece ani de când nu mai foloseşte substanţe interzise. Familia şi prietenii l-au presat să se interneze la dezintoxicare şi el a înţeles că pierduse controlul asupra băuturii şi drogurilor.



Actorul a mărturisit că a decis să scape de dependenţă pentru a putea fi un tată bun şi să aibă grijă de fiul său, James, care s-a născut cu sindromul Angelman, o afecţiune care provoacă spasme, dificultăţi motrice şi de vorbire.

Farrell are doi copii, James, în vârstă de 14 ani, cu fosta sa iubită Kim Bordenave, şi Henry, în vârstă de 8 ani, cu o altă fostă iubită, Alicia Bachleda.

Născut pe 31 mai 1976, în Dublin, Irlanda, Colin James Farrell a jucat în peste 40 de filme, printre care "Raport special/ Minority Report" (2002), de Steven Spielberg, "Cabina telefonică/ Phone Booth" (2002), de Joel Schumacher, "Miami Vice" (2006), de Michael Mann, "In Bruges" (2008), de Martin McDonagh, sau "Saving Mr.
Banks: În căutarea poveştii/ Saving Mr. Banks" (2013), de John Lee Hancock. Actorul irlandez a putut fi văzut şi în adaptarea cinematografică a romanului lui J.K. Rowling "Fantastic Beasts and Where to Find Them", de David Yates, lansat în 2016.


Foto: Hepta

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
4 Aprilie 2018
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod