Cleopatra Stratan, mesagerul lui Mos Craciun

"La noi sarbatoare inseamna eu si sotia, copiii, cateva animalute si prietenii"

Ea a fost crescuta in spiritul acesta? Pentru ca din aceasta discutie inteleg ca aceste colinde au un loc deosebit in inima voastra ca si familie.

Noi toate sarbatorile le petrecem doar in familie. Nu am avut iesiri, aglomeratie. De cand m-am intalnit cu sotia mea mie mi s-a parut casa plina doar cu ea. Pe urma, dupa ce a aparut Cleopatra, nu mai spun cum s-a umplut, iar cand a aparut si Cezar lucrurile chiar s-au pus cap la cap.
Familia noastra este foarte mare, iar acest lucru s-a intamplat chiar din momentul in care am fost doi: eu si sotia mea. Insa, daca ne mai vin si niste prieteni, atunci este extraordinar.

La noi sarbatoare inseamna eu si sotia, copiii, cateva animalute si prietenii.

Cum este Cleopatra?

Este cel mai cuminte copil din lume, cel mai simplu.

Ce o sa-i aduca mosul?

O sa-i aduca de mai multe lucruri. Mos Nicolae, spre exemplu, o sa-i aduca o invitatie la Disneyland in Franta, de o saptamana, unde Cleopatra o sa se distreze.


Care sunt pasiunile Cleoptatrei?

In afara de cantat, canta toata ziua prin casa singura, foarte mult ii place sa deseneze. Deseneaza rochite, o sa fie designer 100%. Ii place foarte mult dansul, ii place foarte mult sa confectioneze diverse figurine din plastilina, sa inoate, la patinoar,  de sah chiar e pasionata. Invata la scoala si chiar primeste note pentru asta.

Fetitele de varsta ei adora sa dea spectacole prin casa. Este si asta o activitate care-i place sau prefera sa apara doar pe scena in aceasta postura?

Da, ii place. Cand vine verisoara ei in vizita, Cleopatra incearca organizeze tot felul de spectacole.
Isi pune papusile... Deja da concerte de colinde prin casa. Ma cheama si pe mine ca spectator, dar eu asist mai putin pentru ca acum sunt foarte ocupat cu albumul ei, dar ma bucur cand ea imi ofera bilete la spectacolele ei.

Ti-ar fi placut sa ai copilaria Cleopatrei?

Daca copiii ar stii ce copilarie frumoasa are Cleopatra, cu siguranta, ca si-ar dori sa fie in locul ei. Toata viata ei este o joaca si tot ce fac eu - fie ca-i fac piese, fie ca acum o sa joace intr-o reclama - fac ca ea sa aiba cat mai mult timp liber ca sa se joace si ca sa aiba tot ce-si doreste un copil.
Eu pentru ea muncesc, pentru ea si pentru Cezar.

Si pentru Cezar aceleasi planuri?

Deocamdata este prea mic, dar peste 2 - 3 ani, nu se stie. Deja pentru anul urmator pregatesc un album de colinde scrise de noi si atunci ma gandesc daca o sa-l implic si pe Cezar in acest proiect.
24 Noiembrie 2009
 

Comentarii (4)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • cu aceasta ocazia este bine pe 16 Dec 2009, 01:13
    sa atragem atentie

    LIMBA ROMANA ESTE UNUL DINTRE LUCRURILE CELE MAI DE PRET PE CARE L-AM MOSTENIT De aceea oraderecreatie.ro a initiat un proiect pe care rugam parintii si tinerii in general s-o sustina din urmatoarele motive: Stramosii tai au luptat ca ea sa ramana intacta dupa invazia otomanilor ,regim de ocupatie a imperiului austro- ungar sau Rusie. Ei te -au lasat s-o folosesti, s-o pastrezi asa cum ea a fost si apoi s-o predai mai departe unei noi generatii dar fara s-o alterezi si s-o destrugi DE ACEEA TE CHEMAM SA LUPTAM IMPREUNA Pe oraderecreatie.ro Deoarece mai mult decit nicodata ESTE IN PERICOL DE A FI ALTERATA SI DISTRUSA DE O GENERATIE Care o foloseste cu dispstret

    0
    0

  • cu aceasta ocazia este bine pe 16 Dec 2009, 01:11
    sa informama parintii

    Copiluil tau petrece prea multe ore in fata calculator ,refuza sa faca sport la scoala, iar cand sta pe mess din cauza rapiditatii cu care trebuie sa comunice, vorbeste limba romana incorect gramatical am putea sa spunem ca macelaresc limba romana mai multe decit Becali sau primarul de la sectorul 5 care este oraderecreatie.ro sprijinit de diversi parteneri au initiat un proiect care se desfasoare iarna la munte, vara la mare si care rezolva toate aceste probleme asadar recomada copilul tau oraderecreatie.ro

    0
    0

  • Madalynaaa pe 25 Nov 2009, 18:19
    ...

    Cleo e a MOldovei,nu a Russiei si a Romaniei,e a intregii Moldove.asa ca Cleo e din Moldova nu din Romania cum spun altii

    0
    0

  • eu pe 25 Nov 2009, 17:02
    gerila nu craciun

    Vine Mos Craciun pe dracu'! In Rusia inca vine Mos Gerila pe 31 decembrie. Iar ea canta in rusa ... Sau poate vine si Mos Craciun cat timp e in Romania si Mos Gerila cat timp e in Moldova... 2 times lucky

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod