Patrizia Paglieri, de origine italiană, din San Remo, este supranumită şi Liza Minnelli, datorită asemănării cu faimoasa divă. Cu o personalitate carismatică şi plină de viaţă, Patrizia este însă dură în bucătărie, ridicȃnd foarte sus standardele de calitate ale restaurantelor pe care le conduce. Ea a ajuns în Romȃnia în anul 1999, împreună cu părinţii, cȃnd au fondat primul restaurant de familie în Buftea. Acum, declară că în Romȃnia se simte acasă, iar în Italia călătoreşte doar o dată pe an.
La sfârşitul lunii mai, cântăreaţa Cristina Spătar anunţa că s-a apucat de cursuri de gătit susţinute de Patrizia Paglieri, artista fiind pasionată în mod deosebit de bucătăria italiană.
„Nu am foarte mult timp liber, însă îmi face o mare plăcere să merg o dată pe săptămâna, timp de trei luni, la cursurile de cooking ținute de Patrizia Paglieri, la restaurantul Collage. Am învățat o mulțime de lucruri noi și am preparat deja tagliatelle cu ciuperci de pădure, smântână și parmezan, panna cotta cu sos de fructe de pădure, mușchiuleț de vițel cu sos ratatouille și multe altele“, spunea atunci Cristina Spătar.
Posteaza comentariu