Christian Bale renunță la dietele „criminale“ "Nu mai pot să fac asta. Moartea mă privește în ochi"

Dietele cu efect yo-yo și transformările fizice cu care a impresionat l-au extenuat pe actorul galez în vârstă de 44 de ani.

Renumit pentru transformările sale fizice incredibile în mai multe roluri de succes, pentru care a fost nevoit de mai multe ori de-a lungul anilor să slăbească sau să se îngraşe foarte mult, Christian Bale a declarat că va renunţa la aceste modificări corporale severe.

După ce s-a îngrășat cu 21 de kilograme pentru a-l interpreta pe fostul vicepreședinte al Statelor Unite Dick Cheney în noul și apreciatul său film "Vice", actorul galez a mărturisit că dietele extreme și transformările fizice uimitoare de dragul artei au ajuns la sfârșit pentru că a ajuns într-un punct periculos pentru sănătatea sa și, în plus, nu era corect față de soția sa, modelul Sibi Blazic, să-l suporte așa.

"Nu mai pot să fac asta. Chiar nu mai pot. Moartea mă privește în față", a declarat el într-un interviu publicat de suplimentul de cultură al ziarului britanic Sunday Times.

În timpul transformării sale fizice pentru rolul din "Vice", Bale i-a telefonat actorului Gary Oldman și l-a întrebat câte kilograme s-a îngrăşat pentru rolul Winston Churchill din drama "The Darkest Hour", care i-a adus premiul Oscar actorului englez, iar acesta i-a răspuns că nu a fost nevoit să se îngraşe.
"Până acum am slăbit 9 kilograme. Apoi am spus: <<Stai puţin - Niciun kilogram?>>. M-am simţit ca un papagal, apoi mi-am spus: <<Sunt pe acest drum, voi continua să merg mai departe>>", a povestit Christian Bale.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod