De mult n-a mai fost o vedetă implicată într-un scandal legat de droguri. Deşi sunt multe care consumă. Bucureştiul, dar şi alte oraşe mai mari din ţară, sunt lovite de această plagă. România nu mai e de câţiva ani doar o rută de tranzit în ce priveşte traficul de stupefiante, ci a devenit şi o piaţă de consum.
Avem puţine clinici pentru tratarea dependenţilor de droguri, avem puţine mijloace pentru a-i ajuta pe cei care vor să renunţe, dar avem din ce în ce mai mulţi consumatori.
E o întreagă dezbatere în ce priveşte legalizarea consumului de droguri uşoare, dar în ţara noastră, consumul de etnobotanice face ravagii. Nu avem o politică la nivel naţional şi nici capacitatea de a-i salva pe cei care au pornit pe acest drum.
Ba, mai mult, staruri precum Cheloo, despre care se ştie că a avut probleme cu drogurile, sunt intens promovate, acesta fiind un personaj important al emisiunilor de divertisment difuzate de postul de televiziune Antena 1. Ultimul său rol, fiind acela de jurat al emisiunii iUmor, unde evolua alături de Mihai Bendeac şi Delia.
© Copyright: MEDIAFAX
Cheloo implicat în trafic şi consum de droguri. Cine-l acuză şi cine-l apără?
Stupefiantele nu par a fi o mare problemă în România, dacă te iei după ce spun autorităţile, dar realitatea e mult mai dură şi face victime de toate felurile
31 Martie 2016
Comentarii (6)
@@@ xyz , Daca eu, care vezi bine ce coerent si explicit ma exprim, pe langa punctuatie si ortografie, SUNT DUSA cu PLUTA, inseamna ca tu ai fost crescut de o bunica si o mama excentrice, funambulesti, ultramegahiper moderne si fara o " Grila de valori umane - crestine, morale si existentiale " - , adepte ale NORMALITATII ! PUNCT!
Ar fi trebuit sa precizezi totusi,ca cei de la Prazitii,desi au facut referire la droguri in piesele lor,au spun in n piese ca nu au consumat altceva decat iarba,care nu e drog,lucru sustinut si de ei!Problema fostei neveste a lui Cheloo,a fost cu heroina,deci droguri!e timpul sa intelegem o data,ca marijuana,e mai putin nociva decat tutunul,iar asta nu e o opinie personala,e un lucru demonstrat!VREM LIBERTATE
Un articol foarte bun,DAR TOTUSI...hai sa ne trezim/desteptam din somnul asta muist,daca ar fi sa citez pe cineva,si sa spunem lucrurilor pe nume!suntem in 2016 si vrem sa fim romani/europeni,intr-o tara din Europa,dar avem legi de lumea a 3-a!hai sa ne uitam cam care sunt legile in diferite tari din Europa si sa vedem spre ce ne indreptam!da,spre LEGALIZARE!mai devreme sau mai tarziu,se va legaliza si cred canoi vom fi ultimii,da,ultimii prosti care vor face lucrurl asta!de ce?pentru simplu fapt ca de mai bine de 20 de ani,ne place,sau vrem,sa fim ultimii cand vine vb de aproape orice!daca marijuana nu ar mai fi considerata drog,atunci am vedea cu adevarat cine sunt acei drogati din tara asta si cine nu!spun asta pentru ca iarba,nu e drog!da,iarba nu e drog si lumea din tari ca Spania,Olanda,Cehia,Anglia,Germania,Chile si nu am timp sa enumar cate state din SUA au legalizat marjunuana intrun fel sau altul,nu mai privesc de mult iarba ca pe ceva care omoara oameni,pentru ca iarba nu ucide,nici macar nu creeaza dependenta fizica!lumea ar trebui sa inteleaga o data ca nu poti spubne despre iarba si cocaina,ca sunt la fel de periculoase,sau sa le numesti pe amandoua droguri!oameni buni,stirile de la ora 17,sunt exemplul clar pentru ce poate face alcoolul,chiar credeti ca in tarile udne este legal consumul de iarba,sunt buletine de stiri ca cel de la ora 17,in care consumatorii de iarba au violat,omorat,condus pe contrases,sau mai stiu eu cate??e timpul sa va treziti,pentru ca se pare ca dupa mai bine de 20 DE ANI DE LA REVOLUTIE,NU NE-AM CASTIGAT NICI O LIBERTATE,CI DOAR DREPTUL DE A NE ASCUNDE!!!!Apropo,mai aveti cumva prieteni care nu fumeaza iarba???
Elena, iti recomand niste iarba! Si niste Scopolamina, ca esti dusa rau cu pluta!
Am 4 nepoti adolesceti ! Tatal a 2, care a murit, acum 16 luni, la 42 de ani, cu 2 facultati, un OM de exceptie, zicea ca- "si taie venele daca fiii sai ar consuma asa ceva sau vor fi....pe invers!" Atat de mult l-au iubit insa, Doamne, iti multumim, incat, MOMENTAN, sunt adolescenti neadevarat de reaisti si CURATI la acest capitol, dar de ceilalti doi, mi-e teama, ca sunt mai la VEST! Offff! Mai mi-este teama ca, in loc de TIGARI, in baruri si in restaurante, se va oficializa acest CONSUM nociv, distrugator de sanatate si de personalitate, de atitudine! Doamne, de ce nu mooooooooooooooooooooooooooooor!
Nu ma pot incadra in cotidian si in acest EV necredincios si NEMERNIC!Ooooooooooooooooooooooooooooooof!
personal nu sunt de acord cu consumul de droguri. dar privesc global o paralela: decedati in ro din cauza drogurilor 56 persoane intr-un an, legi dure etc. Decedati in ro in acelasi an din cauza fumatului...nu ne spune nimeni. Aici statul nu vine cu legi de interzicere fiindca trebuie sa incaseze bani ! cine poate aduce in discutia publica aceasta comparatie?!
Posteaza comentariu