Nu exista altă variantă pentru Celine Dion, atât timp cât soțul ei nu se simte bine, iar lupta sa cu boala grea continuă. Cântăreața a decis să-și amâne întoarcerea la Las Vegas, unde o aștepta o serie de spectacole, anunță tabloidul online american TMZ, citat de cotidianul britanic Daily Mail.
Starea de sănătate a partenerului ei de viață este însă mult mai importantă decât orice contract, astfel că celine Dion nu va urca pe scenă în următoarele luni, susține sursa amintită, fără a avansa însă o dată la care artista canadiană își va relua spectacolele.
Celine Dion a cântat la The Colosseum din 2003, iar vedeta locuia o mare perioadă din an în Las Vegas, împreună cu soțul ei. În 2013, când ea a primit o propunere foarte avantajoasă pentru prelungirea angajamantului până în anul 2019, soțul ei a declarat că oferta nu putea fi refuzată. "N-am ezitat să ne prelungim cu câțiva ani șederea aici. E o situație ideală pentru Celine. Nu trebuie să călătorim mult. Avem casa noastră aici, iar programul a fost făcut în funcție de școala lui Rene-Charles (fiul celor doi, n.r.). N-aveam de ce să mai stăm pe gânduri. Celine adoră să cânte aici", a spus managerul muzical în vârstă de 72 de ani. O sursă citată de TMZ.com a declarat că René Angélil se simte mai bine.
Britney Spears are și ea un contract foarte avantajos în Vegas, show-ul ei, "Piece of Me", putând fi urmărit la Planet Hollywood. În orașul cazinourilor mai pot fi aplaudați artiști importanți, precum Rod Stewart, Elton John, Shania Twain și Reba McEntire, notează Daily Mail.
Posteaza comentariu