Mai multe imagini aeriene publicate de TMZ surprind proporțiile imense ale dezastrului și felul în care proprietatea starletei a scăpat de incendiu. După ce au fost evacuați, Kim Kardashian și Kanye West și-au retras întreaga echipă de securitate de pe proprietatea înconjurată de flăcări. Săptămâna trecută, starleta și-a arătat, la gala People's Choice Awards din Santa Monica, aprecierea pentru cei care au luptat cu incendiul. "Oricât de oribil ar fi, e uimitor să vezi spiritul cu care fiecare s-a implicat. Așa că tot ce putem face e să ajutăm mai multe organizații - nicio formă de ajutor nu este prea mică. Trebuie să continuăm să ne ajutăm unii pe alții în aceste vremuri de încercare", a spus ea.
Printre celebritățile care au scăpat "la mustață" de flăcările devastatoare din California se numără și actorul Anthony Hopkins. Imaginile aeriene arată că incendiul Woolsey care a ucis trei oameni săptămâna treută a trecut la un pas de proprietatea de 4,8 milioane de dolari din Malibu a legendarului actor, fără să-i atingă măcar gardul, în timp ce casa de vizavi a fost distrusă complet.
Pierce Brosnan a fost și el puțin afectat de incendiu, casa lui de 3,5 milioane de dolari din Malibu fiind ușor atinsă de flăcări.
Peste 250.000 de oameni au primit ordin de evacuare când incendiul Woolsey Fire a ajuns în punctul culminant. Clanul Kardashian, Simon Cowell, Will Smith și Lady Gaga s-au numărat printre vedetele evacuate. Casele altor celebrități, precum Gerard Butler, Neil Young și Camille Grammer Meyer, au fost mistuite de flăcările care au afectat aproape 40.000 de hectare de teren.
Autorităţile locale au informat miercuri despre descoperirea altor două corpuri neînsufleţite în zona devastată de incendiul declanşat în urmă cu două săptămâni în California (SUA) care a făcut deja 83 de victime.
Numărul persoanelor dispărute în incendiul ''Camp Fire'', cel mai devastator din istoria statului american California, a scăzut la 563, cu 136 mai puţin decât în ajun şi la mai puţin de jumătate faţă de începutul săptămânii, potrivit Departamentului Forestier şi de Pază împotriva Incendiilor din California.
Pompierii au controlat 85 % din focul care a distrus 62.052 hectare de vegetaţie şi a provocat cea mai mare catastrofă din istoria statului privind numărul morţilor. Focul s-a declanşat pe 8 noiembrie şi în câteva ore a distrus în întregime orăşelul Paradise, de 26.000 de locuitori.
Flăcările au distrus aproximativ 13.500 de locuinţe, 500 de centre comerciale şi ameninţă în continuare 5.100 de structuri.
Foto: Hepta
Posteaza comentariu