Ce pereche erau odată! Bruce Willis şi Demi Moore, cei mai buni prieteni

Bruce Willis şi Demi Moore au format unul dintre cele mai frumoase cupluri de la Hollywood


Divorţul care a pus capăt unei căsnicii de 13 ani nu i-a separat complet niciodată pe cei doi actori. În 2005, Bruce Willis mărturisea pentru Vanity Fair că nu se pune problema unei relaţii rupte complet: "E greu pentru oameni să înţeleagă, dar încă mergem în vacanţe împreună. Ne creştem împreună copiii - încă avem ţelul ăsta. Demi este mama copiilor mei", a explicat el.

În 2015, Demi Moore vorbea despre modul în care a afectat-o divorţul pe fiica lor, Rumer.

"Când eu şi tatăl său am decis să divorţăm, cel mai mare impact a fost asupra ei. Atenţia presei este dură când eşti un copil, e greu să te obişnuieşti că toată lumea ştie despre ce trăieşti", a declarat vedeta într-un interviu.

După divorţul de Bruce Willis, Demi Moore nu a fost mai norocoasă în dragoste. În 2005, actriţa s-a căsătorit cu Ashton Kutcher, cu 16 ani mai tânăr decât ea, însă s-au despărţit în noiembrie 2011 după o căsnicie care a durat şase ani, după ce o femeie din San Diego a dezvăluit în presă faptul că a avut o aventură cu Kutcher.
Ashton a început apoi o relaţie cu actriţa Mila Kunis, cu care s-a căsătorit, în vreme ce Demi Moore a rămas cu inima frântă. Distrusă de acest episod, ea a urmat o perioadă un tratament de recuperare psihică într-o clinică de specialitate, apoi şi-a regăsit echilibrul, dar nu a mai început o relaţie.

Bruce Willis este căsătorit cu Emma Heming, cu care are două fetiţe - Mabel Ray, în vârstă de şase ani, şi Evelyn Penn (trei ani).

Demi Moore, pe numele său real Demetria Guines, s-a născut pe 11 noiembrie 1962, în Roswell, New Mexico.
Printre filmele în care a jucat se numără "Fantoma mea iubită/ Ghost" (1990), "Soţia măcelarului/ The Butcher's Wife" (1991), "Propunere indecentă/ Indecent Proposal" (1993), "Striptease" (1996), "Îngerii lui Charlie: În goana mare/ Charlie's Angels: Full Throttle" (2003), "Furtul perfect/ Flawless" (2007), "Happy Tears" (2009), "Panică pe Wall Street/ Margin Call" (2011) şi "Very Good Girls" (2013).

Bruce Willis a devenit celebru în 1985, odată cu apariţia în serialul de televiziune câştigător al unui premiu Emmy "Maddie şi David".
Apoi, el s-a impus la Hollywood cu roluri în filme de acţiune, precum celebra serie "Greu de ucis", "Ultimul samaritean", "Pulp Fiction", "Şacalul", notează agenţia Mediafax. Actorul american a putut fi văzut în filmele de acţiune "Greu de pensionat", "Marauders" (2016) şi "The Bombing" (2016).


Foto: Daily Mail, Hepta

17 Iulie 2018
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod