Ce glumă stupidă i-a făcut Kit Harington logodnicei! Reacția lui Leslie Rose este foarte tare

O farsă macabră pe care actorul Kit Harington i-a făcut-o logodnicei lui a fost pe punctul de a-l surprinde mai mult pe el, deoarece actrița l-a amenințat cu despărțirea.
Ce s-a gândit el să facă de 1 aprilie? Pentru că în familia lui se sărbătorește această zi s-a gândit să-și surprindă logodnica pregătindu-i o farsă macabră. După ce Leslie Rose s-a speriat foarte tare și a început să plângă l-a amenințat că-l părăsește dacă îi mai face astfel de glume. Actorul a precizat că nu se aștepta la o asemenea reacție, însă cu siguranță nu o va mai surprinde în acest fel inedit.

Kit Harington, actorul care-l interpretează pe Jon Snow în serialul ”Game of Thrones” a decis să facă publică înregistrarea în care a surprins reacția logodnicei lui după ce i-a făcut de 1 aprilie, Ziua Păcălelilor.
Invitat în cadrul emisiunii ”Jonathan Rose Show”, el explică faptul că la el în familia se fac mereu astfel de glume, însă în familia lui Leslie Rose nu există această sărbătoare.

„Nu a mers aşa cum speram“, a mărturisit Kit Harington. „Familia mea obişnuieşte să facă glume de 1 aprilie, dar familia ei nu. A izbucnit în plâns după farsă“, a declarat actorul, în cadrul showului TV.  

Surpriza pentru Leslie Rose o aștepta în frigider. Cum ar fi ca dimineața să deschizi ușa frigiderului și printre alimente să apară ”capul” iubitului tău, într-o replică făcută extrem de realistă. 
 
 
Leslie Rose s-a speriat foarte tare și chiar a început să plângă, după cum apare și în filmulețul realizat de actor.
Dar, mai apoi a avut și el parte de o surpriză, deoarece ea s-a supărat foarte tare și chiar a amenințat că-l părăsește dacă îi mai face astfel de farse macabre. ”A izbucnit în plâns după. Chiar mi-a spus că dacă voi mai încerca așa ceva se va termina totul între noi. Cred că era inclusă și căsătoria”, poveștește Kit în timpul emisiunii.
 
 

Kit Harington, britanic, și Rose Leslie, scoțiancă, s-au cunoscut la filmările celebrului serial în 2012, când interpretau personajele Jon Snow și Ygritte. Kit Harigton nu a ezitat să declare că s-a îndrăgostit de Rose Leslie în timp ce filmau sezonul al doilea din „Game of Thrones“.
Filmările au avut loc în Islanda, iar peisajele de basm au contribuit şi ele la naşterea poveştii lor de dragoste, după cum declara actorul într-un interviu. 

Sezonul al doilea al serialului rămâne favoritul lui "pentru că Islanda este o ţară atât de frumoasă, pentru că Luminile Nordului sunt magice şi pentru că acolo m-am îndrăgostit. Când eşti atras de o persoană şi mai ao ocazia să filmezi anumite scene cu ea este foarte simplu să te îndrăgosteşti", spune actorul. 

Kit Harington şi Rose Leslie au apărut pentru prima dată împreună în public în aprilie anul trecut (2016).
Ei sunt logodiți și au anunțat recent că se căsătoresc, însă nu se cunoaște locul și data la care va avea loc ceremonia.
 
20 Octombrie 2017