Ce face dieta dintr-o femeie frumoasă: Cum arată Jennifer Lopez după ce a renunțat 10 zile la zahăr și carbohidrați

Jennifer Lopez arată extraordinar la 49 de ani


Jennifer Lopez a mai vorbit și într-un interviu din luna mai, publicat de aceeași revistă, despre faptul că are un corp cu forme proeminente. Ea a mărturisit că a avut dintotdeauna tendinţa de a aduna câteva kilograme în plus, dar cu timpul, formele sale au devenit apreciate chiar dacă au depăşit standardele din industria muzicală. La început, însă, n-a fost deloc uşor, fiindcă i s-a recomandat să slăbească, dar ea a refuzat să ia în seamă criticile.

"Nu m-a deranjat deloc. Dar am primit o grămadă de reproşuri de la cei din industrie. Îmi spuneau <<ar trebui să dai jos câteva kilograme>> sau <<Trebuie să faci asta sau aialaltă>>. Până la urmă, am ajuns în punctul în care am zis <<Asta sunt eu. Aşa arăt>>", a spus ea. "Toţi cei cu care am copilărit arătau aşa şi toţi erau frumoşi pentru mine. Nu vedeam nimic greşit în asta. Şi tot nu văd!", a continuat artista.

Lopez a mai spus că sprijinul mamei şi al bunicii sale a fost fundamental pentru ca ea să-şi păstreze încrederea în imaginea sa şi că în familia sa o femeie frumoasă era o femeie cu forme voluptoase: "Tata adora corpul mamei mele - toţi bărbaţii din familia noastră iubeau corpurile femeilor.
Să ai forme şi să nu fii înaltă de doi metri n-a fost niciodată mare lucru pentru ei; de fapt, era ceva ce merita sărbătorit. Şi mai târziu, când am adus asta în faţa întregii lumi, nu încercam să transmit vreun mesaj. Eram doar eu însămi."


Vedeta speră să-i transmită acest mod de a fi şi fiicei sale în vârstă de 10 ani, Emme Muñiz: "Cel mai important lucru pe care vreau să îl înveţe este să se iubească şi să se respecte în primul rând pe ea şi să se asigure că obţine respectul celorlalţi.
Reţelele de socializare sunt amuzante, dar la sfârşitul zilei trăieşti tot într-o lume reală, unde ai un grup de prieteni şi familia. Încerc să o ajut să se concentreze pe lucrurile care contează: să fie un om bun, o prietenă bună, o fiică bună, să fie fericită şi să facă ceea ce iubeşte."




Foto: Hepta

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod