Ce au de împărțit frații Harry și William: Meghan Markle i-a despărțit

Decizia lui Harry de a se muta de lângă fratele lui are legătură directă cu Meghan Markle. Prințul Charles a încercat să-și împace copiii, dar n-a reușit.

Din clipa în care a ieșit la iveală decizia Prințului Harry de a se muta din Palatul Kensington, presa tot încearcă să afle ce și mai precis cine l-a determinat să facă acest pas. Și tot mai multe mărturii o indică pe Meghan Markle drept cauză a "schismei" dintre copiii Prințesei Diana.

Potrivit unei surse, Harry, în vârstă de 34 de ani, s-a supărat fiindcă William (36 de ani) nu a depus suficient efort pentru a o ajuta pe Meghan să se simtă binevenită în familia regală. Disputa dintre cei doi frați s-a atenuat abia când tatăl lor, Prințul Charles, a intervenit, iar William și Kate i-au invitat anul trecut pe Harry și Meghan să petreacă Crăciunul cu ei la casa lor din Norfolk. Dar tot n-a fost suficient ca distanța dintre Harry și William să se micșoreze: relația dintre ducii de Cambridge și ducii de Sussex s-a răcit tot mai mult până când cei din urmă au preferat să se mute din Palatul Kensington în conacul Frogmore.

O sursă a declarat pentru Vanity Fair că orice dispută ar exista, aceasta este între cei doi frați: "Harry a considerat că William nu i-a întins covorul roșu lui Meghan și i-a reproșat asta fratelui său.

S-au certat un pic și s-au calmat doar când Charles a intervenit, cerându-i lui William să lase de la el. Asta a fost când ducii de Cambridge i-au invitat pe cei de Sussex să petreacă Crăciunul cu ei", a povestit persoana menționată.

Harry și Meghan au stat atunci la Anmer Hall, în Norfolk, iar restul familiei s-a aflat la Sandringham, în apropiere, scrie Daily Mail.

O altă sursă a declarat că diferența dintre cele două cumnate are, de asemenea, un rol însemnat în răcirea relației lor: "Kate și Meghan sunt oameni diferiți și nu au prea multe în comun, dar fac eforturi de a merge mai departe."

De altfel, despre Meghan Markle s-a scris că este obișnuită să obțină tot ce vrea, iar stilul ei a creat deja tensiune în familia regală.
"E o femeie care a trăit 30 de ani într-un fel, a fost o actriță cu ceva succes, are propriile cauze umanitare și cercul ei de prieteni. Este foarte autosuficientă. Să înțeleagă felul în care funcționează Curtea, diferențele, politica și faptul că există o anumită ordine strictă îi va lua ceva timp lui Meghan", a spus sursa. "Ea își spune imediat părerile, iar Harry are un stil foarte dictatorial, ceea ce nu ușurează lucrurile uneori. Dar, deși sunt unele tensiuni în culise, Kate este destul de imperturbabilă și nu s-a întâmplat nimic rău care să-i facă pe Harry și Meghan să plece. Oamenii sunt încântați să-i vadă fericiți. Adevărul este că nu-i destul loc la Palatul Kensington pentru ei și știu că se gândesc la Windsor ca la o posibilitate încă dinainte de nuntă", a precizat sursa menționată."

Palatul Kensington a anunțat sâmbătă că Ducele și Ducesa de Sussex se vor muta la conacul Frogmore Cottage, Windsor, înainte de venirea pe lume a copilului lor, în primăvara anului viitor.
Ulterior, sursele din familia regală au precizat că nu există animozitate între familiile celor doi prinți: "Ideea că ei sunt cei doi băieți care făceau totul împreună și împărțeau tot a fost promovată cu bune intenții, dar nu a existat cu adevărat o vreme. Adevărul e că ei s-au maturizat. Rareori trăiesc și lucrează împreună, dar sunt incredibil de apropiați, mai apropiați decât cei mai mulți frați, iar acum Harry este însurat și pe punctul de a deveni tată, așa că e timpul potrivit pentru el să-și planifice viitorul. Nu-i nicio dușmănie între ei", a declarat o sursă citată de Daily Mail.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod