Născuți amândoi pe 25 septembrie, la distanță de 25 de ani, Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones formează unul dintre cele mai interesante cupluri de la Hollywood. În ciuda diferenței de vârstă și a încercărilor care le-au zdruncinat căsnicia, ei au rămas împreună.
Catherine Zeta-Jones şi Michael Douglas s-au cunoscut în 1998 prin intermediul actorului Danny DeVito și au devenit părinții lui Dylan în august 2000. Trei luni mai târziu, în noiembrie 2000, cei doi actori s-au căsătorit la New York, după finalizarea divorțului lui Michael Douglas de prima lui soție, Diandra. Fiica lor, Carys, a venit pe lume în aprilie 2003.
Michael Douglas mai are un copil, Cameron, în vârstă de 39 de ani, din primul mariaj.
Golful i-a adus împreună
Cei doi actori au dezvăluit unul dintre secretele care i-a adus împreună și i-a făcut să se înțeleagă foarte bine. Ei au spus în ianuarie 2019, la gala premiilor SAG de la Los Angeles, că golful i-a adus împreună, în urmă cu 20 de ani. "Avem aceeași zi de naștere, la distanță de câțiva ani. Prima dată când am întâlnit-o, am aflat că avem aceeași zi de naștere și i-am spus: <<O să fiu tatăl copiilor tăi>>", a povestit actorul pentru Entertainment Tonight.
"Așa a fost. Apoi a aflat că jucam golf. Cred că asta a fost", a adăugat Catherine Zeta-Jones. "Am aflat că juca golf. M-am topit. Se uita drept în ochii mei și asta a fost", a mai spus Michael Douglas.
Actorul a adăugat că dragostea lui continuă să crească: "Am sărbătorit recent a 18 noastră aniversare și dincolo de iubirea pură care continuă să crească, cred că faptul că lucrăm în același domeniu ne ajută să înțelegem ce se întâmplă (...)."
La rândul său, Catherine Zeta-Jones a ținut să-i mulțumească lui Michael pentru tot ceea ce face pentru ea: "Este cel mai drăguț bărbat pe care l-am întâlnit în viața mea. Are sensul umorului, este foarte amuzant (...). Dar e și cel mai bun prieten al meu. Sunt tare mândră să fiu cu el în seara asta."
La un pas de divorț
Catherine Zeta-Jones și Michael Douglas s-au despărțit în august 2013 și au ajuns în pragul divorțului după ce amândoi au trecut printr-o perioadă foarte dificilă.
Michael Douglas a declarat ulterior că a minţit în legătură cu diagnosticul de cancer la gât, actorul american urmând, de fapt, un tratament împotriva cancerului la limbă.
Citește și: Julio Iglesias a împlinit 77 de ani. Povestea unui om care a refuzat să rămână paralizat
După etapa dificilă a vindecării actorului de cancer, cele două staruri s-au împăcat, apoi și-au reînnoit jurămintele.
Model de frumusețe galeză
La 51 de ani, Catherine Zeta-Jones continuă să se numere printre cele mai frumoase femei din lume. Actrița a devenit cunoscută după ce a interpretat rolul Mariette într-o producţie a postului ITV, "The Darling Buds Of May" în 1991, la vârsta de 22 de ani. Acel succes i-a adus apoi roluri principale în filme precum "The Mask Of Zorro" şi "Entrapment".
În 2003, Catherine Zeta-Jones a câştigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol secundar graţie interpretării personajului Velma în musicalul "Chicago".
Foto: Hepta