Catalina Mustata - "Bine ar fi sa renuntam la ipocrizie"

"In spatele unui barbat celebru se afla o femeie foarte obosita", aceasta este parerea pe care o are Catalina Mustata atunci cand vine vorba despre relatia femeie-barbat.

"In spatele unui barbat celebru se afla o femeie foarte obosita", aceasta este parerea pe care o are Catalina Mustata atunci cand vine vorba despre relatia femeie-barbat. Aceasta afirmatie este pusa perfect pe tapet de dublul rol - Ana, Roxana - pe care actrita il interpreteaza in serialul "Vointa de femeie", difuzat de Kanal D.

Contrar titlului, serialul este dedicat barbatilor care au impresia ca inca mai conduc lumea. Este un serial romanesc, cu o distributie de exceptie, despre familie si prieteni, tradare si infidelitate, despre lupta pe care fiecare dintre noi trebuie sa o duca pentru a-si pastra dreptul la fericire.

De asemenea, serialul isi propune sa demonstreze ca o femeie, atunci cand vrea, poate sa faca orice. Sa se reinventeze, sa-si recucereasca sotul, sa se redescopere si sa lupte pentru ceea ce-si doreste, facand cele mai mari sacrificii.

Privind din perspectiva barbatilor, serialul este o lectie, iar concluzia pe care ar trebui sa o traga este ca nimic nu poate opri o femeie in lupta ei pentru fericire.

In cele ce urmeaza, vei avea ocazia sa descoperi mai multe despre personajul pe care-l interpreteaza in serial si, in plus, sa afli ce face actrita in timpul liber, pe scena carui teatru o poti vedea si care este secretul casniciei ei...

"Bine ar fi ca macar sa renuntam la ipocrizie"

Ce ne puteti spune despre rolul pe care-l interpretati in "Vointa de femeie"?


N-as putea spune mai multe decat telespectatorii, in acest moment. Este un rol in care s-ar putea recunoaste foarte multe femei, din pacate.

Cum s-a intamplat sa primiti acest rol?

 
 Viata noastra este supusa intamplarii, iar in ceea ce priveste acest rol care mi-a fost propus, evident, in urma unei probe, m-a incitat si m-a tentat, din pricina transformarii spectaculoase pe care o presupune. Asadar, am primit o propunere pe care am acceptat-o ca pe o provocare.

V-ati aflat vreodata in situatia prin care trece personajul pe care-l interpretati?


Nu, dar nu trebuie sa treci neaparat printr-o situatie, ca sa poti sa ti-o imaginezi. Cum era daca trebuia sa joc Lady Macbeth? Ar fi trebuit sa omor cel putin cateva persoane inainte?

Cum credeti ca ar trebui sa procedeze o femeie care trece prin asa ceva?


Personajul meu propune o solutie, evident, nu ar fi singura... In principiu, nici o femeie n-ar trebui sa treaca prin asa ceva, dar nici pe departe realitatea nu tine cont de asta. Oamenii se insala intre ei in multe privinte. Se pare ca tradarea ne caracterizeaza. Bine ar fi ca macar sa renuntam la ipocrizie.

In situatia aceasta, cine credeti ca este de vina? Barbatul, pentru ca alege sa mearga la alta, sau femeia, care poate nu a procedat cu propria persoana sau cu familia ei asa cum ar fi trebuit?


Vina se imparte. La urma urmei, nu poti da dreptate pana la capat unei femei care se neglijeaza in ultimul hal. Asadar, eu cred ca ea genereaza o situatie pe care o intoarce in favoarea ei, avand argumentul, just, ce-i drept, ca barbatul este slab sau supus slabiciunii.

Care credeti ca sunt cele mai importante lucruri intr-o familie?


Respectul, increderea si onestitatea. Iubirea este subinteleasa.

Cum ati fi procedat daca ati fi fost in locul Anei, personajul pe care il interpretati?


Interpretand acest personaj, nu am avut detasarea suficienta pentru a avea o parere proprie, pentru ca, atunci cand interpretezi un rol, te identifici cu el si incerci sa il justifici. Ana gaseste o solutie drastica, pe care, recunosc, o aprob.