Cu orice preț; atât de mult pare că și-a dorit Jennifer Lawrence să scape de acest apartament, încât a fost dispusă să-și asume o pierdere imensă. N-a fost de ajuns că în ianuarie cerea cu trei milioane de dolari mai puțin față de prețul cu care ea a cumpărat această locuință - vedeta nu reușea să vândă penthouse-ul din New York, iar pandemia a complicat și mai mult lucrurile, așa că ea s-a văzut nevoită să facă încă o reducere consistentă.
Câștigătoarea premiului Oscar cerea în ianuarie 12 milioane de dolari, cu trei mai puțin decât prețul de achiziție.
Jennifer a cumpărat apartamentul cu vedere panoramică asupra New York-ului în 2016, cu 15,6 milioane de dolari. În iulie anul trecut ea l-a scos la vânzare pentru 15,45 milioane de dolari, conform informațiilor publicate de Top Ten Real Estate Deals. În noiembrie anul trecut, la o lună după ce s-a căsătorit cu comerciantul de artă Cooke Maroney în Newport, Rhode Island, actrița a redus prețul la 14,25 milioane de dolari, iar în ianuarie a coborât prețul la 12 milioane de dolari.
Conform Variety, cumpărătorul va avea de plătit taxe uriașe de 5.700 de dolari pe lună, pe lângă impozite, asigurări și cheltuieli de întreținere de 100.000 de dolari pe an. Cheltuielile imense ar putea fi o explicație pentru pierderea asumată de Jennifer Lawrence.
Apartamentul are trei dormitoare și patru băi, plus o toaletă de serviciu. Potrivit site-ului agenției imobiliare Compass, locuința cu o suprafață de 378 de metri pătrați oferă pe toate laturile o priveliște fantastică a New York-ului și este situată într-un bloc de 30 de etaje numit The Laurel, pe strada East 67th, cu portar și lift.
Penthouse-ul duplex are opt camere, inclusiv un apartament principal cu garderobă, sală media și o cameră de biliard, situate într-o aripă care include alte două dormitoare.
Bucătăria spațioasă și zona lounge sunt conectate, iar baia somptuoasă este decorată cu marmură.
De pe terasele exterioare cu o suprafață totală de 278,7 metri pătrați pot fi admirate panoramele superbe ale New York-ului.
Dotată cu un grătar și o mică curte interioară, terasa principală este acoperită cu gazon și oferă ambianța unei grădini. Televizorul amplasat deasupra grătarului le permite invitaților să nu rateze vreun meci sau un eveniment important.
Citește și: 10 case de vis în care vedetele trăiesc ca-n filme
Înăuntru, sala de servire a mesei și lounge-ul sunt conectate, iar apartamentul principal cu două dormitoare ocupă o întreagă aripă a penthouse-ului.
Foto: Hepta, Daily Mail