Decizia ei de a naşte natural a fost când criticată, când lăudată. Află şi tu care sunt avantajele acesteia faţă de cezariană şi gândeşte-te care variantă este mai potrivită pentru tine.
Diferenţele dintre naşterea naturală şi cea prin intervenţie chirurgicală sunt destul de mari şi se pare că tot mai multe vedete optează pentru prima variantă, in ciuda faptului că operaţiile de cezariană sunt foarte populare în rândul femeilor din România.
Care sunt avantajele naşterii naturale
Din punct de vedere medical şi fiziologic, recuperarea se face mult mai repede şi mai uşor după o naştere naturală decât după una prin cezariană. Spre deosebire de a doua variantă, prima nu afectează integritatea uterului.
O femeie care a ales să nască pe cale vaginală nu este nevoită să stea imobilizată în pat nici măcar o zi pentru a se recupera. Acest lucru are şi implicaţii psihologice asupra proaspetelor mămici, care îşi pot ţine bebeluşii în braţe la un timp foarte scurt după naştere.
Un alt avantaj al naşterii vaginale este că aceasta nu implică anestezierea corpului, astfel că femeile pot mânca imediat după ce au născut şi nu au contraindicaţii legate de acest aspect. De asemenea, durerile post-naştere sunt mult mai discrete decât cele care se instalează după o cezariană, astfel că îţi va fi mult mai uşor să faci mişcare şi să slăbeşti decât după o naştere prin intervenţie chirurgicală.
Medicii sunt de părere că eventualele sarcini ulterioare se pot instala cu o mai mare uşurintă după o naştere naturală, iar alăptarea nu ridică nici ea niciun fel de probleme. Psihologii şi terapeuţii susţin şi ei acest tip de naştere, motivând că aceasta le face pe femei să se simtă mai puternice şi mai capabile, iar incidenţa depresiilor post-natale este mult mai scăzută în cazul naşterilor vaginale decât în cel al operaţiilor de cezariană.
De ce este cezariana atât de populară?
Spre deosebire de naşterea naturală care le supune pe femei la trauma unui travaliu lung şi dureros, cezariana se face de cele mai multe ori sub efectul unui anestezic puternic, care te va salva de aceste chinuri. Din păcate, ceea ce nu ştiu cele mai multe femei care aleg să nască în acest fel este că durerile post-natale sunt mult mai intense după o cezariană decât după o naştere vaginală.
Un alt motiv pentru care viitoarele mame iau în calcul varianta naşterii prin operaţie este că pot cunoaşte data acesteia. În urma unor calcule medicale, ginecologul care îţi supraveghează sarcina îţi va programa din timp cezariana şi vei şti exact data în care urmează să naşti. Astfel, fericitul eveniment nu te poate lua prin surprindere.
În plus, numeroase femei optează pentru naşterea prin cezariană pentru a evita fisurile de perineu, care sunt destul de frecvente în cazul naşterilor naturale. Chiar şi aşa, acesta nu este un motiv suficient pentru a opta pentru această variantă, întrucât recuperarea este mult mai uşoară în urma unei naşteri naturale, chiar dacă se întâmpla acest lucru
© Copyright:
Carmen Brumă a născut natural! Care sunt avantajele faţă de cezariană şi de ce ultima e atât de populară
Carmen Brumă a adus pe lume primul său copil, un băieţel pe care îl va numi, după cum a spus ea, Vlad, Tudor, Mihai sau Alexandru. Vedeta a ales să nască natural şi a trecut printr-un travaliu care a durat mai bine de 10 ore.
9 Iunie 2014
Posteaza comentariu