Cameron Diaz crede că a transportat droguri înainte de a primi rolul din „Masca”: „A fost singurul meu job în Paris”

Cameron Diaz este de părere că a fost implicată fără voia ei în trafic de droguri înainte de a deveni celebră cu rolul din filmul „Masca”, în care a jucat alături de Jim Carrey.

În podcastul „Second Life”, actrița în vârstă de 49 de ani a dezvăluit că a încercat să devină model, nu actriță. Ea a spus că la începutul anilor '90 a reușit să strângă suficienți bani pentru a se muta în Paris, în speranța de a-și face o carieră în lumea modei, dar nu a avut prea mult succes.


„Am stat acolo timp de un an și nu am lucrat nici măcar o zi. Nu puteam să obțin un job ca să-mi pun viața pe picioare”, a dezvăluit actrița în podcastul găzduit de Hillary Kerr. „Apoi am primit un job, dar cred, sincer, că a fost acela de a transporta droguri în Maroc.
Jur!”, a spus Diaz.

Vedeta spune că a primit o servietă încuiată în care i s-a spus că sunt „costumele” pe care trebuie să le poarte în calitate de model. Dar imediat ce a ajuns la aeroport, a început să-și pună semne de întrebare, ceea ce a făcut-o să se panicheze.

„Eram această fată blondă, cu ochi albaștri în Maroc. Purtam blugi rupți și botine cu platformă, cu părul lăsat liber pe spate - m-am gândit că nu e deloc sigur. Le-am spus 'Nu știu, nu e a mea. Habar n-am a cui este'”, a mărturisit actrița.

Cameron spune că a abandonat bagajul și a plecat, fiind conștientă de faptul că ar fi putut risca zece ani de închisoare pentru trafic de droguri.


„A fost singurul meu job în Paris”, a adăugat ea.

Viața ei s-a schimbat pentru totdeauna atunci când a fost abordată de un agent de casting în Los Angeles, care era în căutarea unei „bombe sexy” care să apară în filmul „Masca”, lansat în anul 1994.

Diaz, care la acea vreme dorea să fie model, i-a explicat agentului că este sceptică în privința jobului pentru că nu mai jucase niciodată într-un film.

„Tocmai îmi venise ciclul.
Nu era nicio șansă să mă îmbrac sexy în ziua aia. Nu îmi venea să cred. Îmi spuneam 'Cred că glumești!'”, și-a amintit vedeta despre ziua audiției.


Dar regizorul filmului, Chuck Russell, i-a spus „Tu ești Tina Carlyle a mea (n.r - personajul feminin din „Masca”) și te voi promova pentru acest rol”. O săptămână mai târziu Diaz a primit rolul.

După intrarea surprinzătoare în lumea filmului, Cameron a avut o carieră de succes și a apărut în filme precum „Being John Malkovich”, „There’s Something About Mary”, „The Holiday”, „What Happens in Vegas” și „Charlie’s Angels”.

În anul 2014 Cameron Diaz s-a retras din activitate și a petrecut mai mult timp alături de soțul său, starul rock Benji Maddox, și fiica lor, Raddix.


Cu toate acestea, vedeta a revenit la Hollywood pentru a juca alături de Jamie Foxx în filmul de comedie „Back in Action”, produs de Netflix.

La începutul anului, Cameron a dezvăluit în podcastul BBC Rule Breakers că se gândește rar la aspectul său fizic și că nu se spală pe față „aproape niciodată”, deși spune că are „un miliard” de produse de îngrijire.


„Nu îmi pasă.
Ultimul lucru la care mă gândesc în fiecare zi este felul în care arăt. Nu fac nimic. Nu mă spăl niciodată pe față”, a declarat Diaz, adăugând că are „un miliard” de produse cosmetice pe care nu le mai folosește.

„De două ori pe lună, dacă am noroc, îmi amintesc 'Aș putea să folosesc chestia asta. Funcționează dacă o aplic o dată, nu?'”, a spus actrița. 

Ea spune că prioritatea sa, pe măsură ce se pregătește să împlinească 50 de ani, este să „rămână puternică”.

Foto: Hepta; Cinemagia.ro
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
12 Iulie 2022
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod