Fiica lui Bruce Springsteen călărește de când avea doar cinci ani și a devenin campioană la proba de sărituri. Sportivă de elită în turneul Longines Global Champions, ea apare deseori pe rețelele de socializare, fotografiată în costumul de călărie.
Deși a crescut în New Jersey, Jessica s-a mutat în Valkenswaard, Olanda, după ce a absolvit Universitatea Duke cu un master în psihologie, în 2014. În 2017, ea a declarat pentru CNN că mama sa, Patti Scialfa, i-a transmis și cultivat pasiunea pentru călărie în toți acești ani.
Cu rezultatele sportive și forma sa fizică impecabilă, Jessica Springsteen onorează pe deplin numele arhicunoscut pe care îl poartă; tatăl ei, supranumit "The Boss", este una dintre cele mai reprezentative figuri ale muzicii rock mondiale.
Născut pe 23 septembrie 1949, în New Jersey, interpretul şi compozitorul Bruce Springsteen s-a impus cu o suită de piese de succes, precum "Born To Run", "Hungry Heart", "Dancing in the Dark", "Born in the U.S.A.", "Human Touch" şi "Streets of Philadelphia". Artistul a lansat 18 albume de studio, care au fost vândute în peste 120 de milioane de exemplare pe plan mondial şi a fost recompensat cu 20 de premii Grammy, notează Mediafax. Cel mai recent material discografic, "High Hopes", a fost lansat în 2014.
Starul a compus şi coloane sonore pentru mai multe producţii cinematografice, iar pentru muzica originală din filmul "Philadelphia" (1993), cu Tom Hanks şi Denzel Washington în rolurile principale, a fost premiat cu Globul de Aur, Grammy şi Oscar.
Foto: Daily Mail, Hepta
Posteaza comentariu