Bill Gates a părăsit conducerea Microsoft după ce a avut o aventură cu una dintre angajate

Bill Gates, fondatorul Microsoft, a avut o relație sexuală cu o angajată în anul 2000 și a demisionat în martie 2020, în timpul investigației declanșate de consiliul de conducere al companiei.
Aventura a ieșit la iveală după ce angajata Microsoft le-a scris membrilor board-ului de conducere în anul 2019 și a dat detalii despre relație, cerând în același timp ca soția lui Bill Gates, Melinda, să citească scrisoarea.

Gates, în vârstă de 65 de ani, și-a dat brusc demisia din consiliul de conducere al Microsoft în martie 2020, în timp ce investigația se afla în derulare. Purtătorul său de cuvânt a confirmat că acesta a avut o aventură în urmă cu 20 de ani, dar a spus că decizia de a părăsi compania nu a avut legătură cu acest lucru.

Citește și: Ce a spus fiica lui Bill Gates despre divorțul părinților ei


Dezvăluirea a fost făcută ca urmare a divorțului dintre Bill și Melinda Gates. Deși mariajul lor părea unul perfect, apar noi detalii care dovedesc faptul că aceștia s-au confruntat cu numeroase probleme de-a lungul celor 27 de ani de căsnicie.


Potrivit Daily Beast, citat de Daily Mail, Bill Gates i-a cerut sfaturi legate de căsnicia sa lui Jeffrey Epstein, un miliardar american care a fost condamnat pentru pedofilie.
Cei doi s-au întâlnit de nenumărate ori în perioada 2011 - 2014, la reședința de 77 de milioane de dolari pe care o deține în Manhattan. Aceștia s-au întâlnit de mai multe ori decât se aflase inițial și se pare că erau prieteni apropiați.

Potrivit unui raport, Melinda Gates și-a avertizat soțul să rupă orice legătură cu Jeffrey Epstein, după ce cuplul avut o întâlnire neplăcută cu acesta.

New York Times a dezvăluit că Bill Gates le-a invitat la întâlniri romantice pe două dintre angajatele sale, care lucrau pentru Microsoft și pentru fundația sa filantropică, în timp ce era căsătorit cu Melinda.

Aceasta a fost deranjată și de modul în care au fost gestionate acuzațiile de hărțuire sexuală aduse la adresa lui Michael Larson, unul dintre angajații cheie ai lui Gates și managerul averii sale personale.

Potrivit The Wall Street Journal, consiliul de conducere al Microsoft a decis ca Gates să se retragă după ce a stabilit că relația pe care acesta a avut-o cu o angajată a fost una „nepotrivită”.



În aceeași zi în care a demisionat de la conducerea Microsoft, Bill Gates a anunțat că se retrage și din compania Berkshire Hathaway, condusă de prietenul său, miliardarul Warren Buffett.

„Microsoft a primit o plângere în a doua jumătate a anului 2019, conform căreia Bill Gates a încercat să inițieze o relație intimă cu o angajată a companiei în anul 2000”, a declarat un purtător de cuvânt al Microsoft pentru Wall Street Journal.

„Comitetul de conducere a analizat plângerea, ajutat de o firmă de avocatură independentă, pentru a realiza o investigație amănunțită.
Pe toată durata investigației, Microsoft a oferit suport nelimitat angajatei care a depus plângerea.”

Un purtător de cuvânt al lui Bill Gates a spus că decizia acestuia de a părăsi consiliul de conducere al Microsoft nu a avut nimic de-a face cu acea aventură, spunând că „a fost o aventură care a avut loc în urmă cu aproape 20 de ani și care s-a încheiat amiabil”.

Potrivit Daily Beast, Gates i-ar fi spus lui Epstein că mariajul său cu Melinda este toxic. Gates i-ar fi propus lui Epstein să se implice în organizația filantropică pe care a fondat-o împreună cu Melinda, pentru a-și reabilita imaginea, după ce Epstein fusese condamnat în 2008 pentru că a solicitat un minor pentru prostituție.

Bill și Melinda Gates, unul dintre cele mai bogate cupluri din lume, cu o avere de 130 de miliarde de dolari, au anunțat în această lună că vor divorța, Melinda declarând în documentele de divorț că mariajul este „iremediabil distrus”.



Odată cu anunțul divorțului, au apărut detalii despre infidelitatea lui Bill Gates.
Acesta le-ar fi făcut avansuri unor angajate ale sale. 

În 2006, Gates a invitat-o în oraș pe una dintre angajatele sale de la Microsoft. „Dacă acest lucru te face să te simți inconfortabil, pretinde că nu s-a întâmplat”, i-ar fi spus miliardarul angajatei. Aceasta i-a urmat sfatul și avansul nu s-a materializat sub foma unei relații.

Câțiva ani mai târziu, fondatorul Microsoft i-a făcut avansuri unei angajate din cadrul Fundației Bill și Melinda Gates.

Nu este cunoscut dacă Melinda Gates, care l-a cunoscut pe Bill la Microsoft la finalul anilor '80, știa de aceste avansuri făcute de soțul său angajatelor.

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
17 Mai 2021