Bianca Drăguşanu: 6 excese care o pot distruge

Viaţa Biancăi Drăguşanu este, de cel puţin doi ani, pe prima pagină a ziarelor. Şi-a dorit să fie cunoscută, fapt recunoscut şi declarat direct de ea în emisiunea "Un show păcătos", şi a procedat în consecinţă. De la grăsuţa cu părul ars şi strungăreaţă s-a transformat, datorită operaţiilor estetice, într-o femeie fatală, de la iubita unui individ din Hunedoara care avea o brutărie, a devenit iubita celui mai titrat designer de modă de la noi şi de la statutul de anonimă în provincie, a devenit una dintre cele mai de succes asistente de la noi.

În ciuda acestei străluciri aparente în care se scaldă viaţa Biancăi Drăguşanu, există drame despre care starleta preferă să nu vorbească. "Hai să vă spun un secret, pe care oricum cred că l-a aflat toată lumea! Eu am diabet şi până la vârsta de 28 de ani  nu am consumat alcool. Nu cred că există cineva care să mă fi văzut bând. Nu am voie, aşa că nu am făcut-o nici măcar de ziua mea", a declarat, o singur dată, după ce a fost acuzată că bea şi-şi pierde nopţile prin cluburi.

Suferinţa declarată, dar şi cea ascunsă, ulcerul, îi pot pune viaţa în pericol dacă nu reuşeşte să-şi managerieze optim viaţa personală. Chiar şi Cătălin Botezatu, fostul ei iubit, a susţinut acest lucru la un moment dat, într-un interviu acordat celor de la Click. "Dacă nu are grijă de ea, o să aibă mari probleme de sănătate". Acelaşi lucru este susţinut şi de vedetă, care nu se sfieşte să recunoască: "De foarte multe ori când am avut crize a trebuit să fac insulină. Încă nu sunt dependentă, dar mai am numai un pas. Dacă nu am grijă de mine, medicii m-au avertizat că boala se poate agrava foarte repede".

De-a lungul timpului, Bianca Drăguşanu a demonstrat că nu prea se poate ţine departe de excesele care ar putea-o aduce în pragul... colapsului.
1 din 7

Sarcina, un pericol extrem de serios

În ultima vreme, s-a vehiculat că Bianca Drăguşanu ar fi însărcinată. Cătălin Botezatu, omul care se pricepe cel mai bine la imagine şi marketing când vine vorba de starletă, a ieşit imediat la rampă, mărturisind că o sarcină i-ar pune viaţa în pericol. "Un copil ar putea să-i unească (n.r. pe Bianca Drăguşanu şi pe Adrian Cristea). Ştiu însă că Bianca are nişte probleme grave de sănătate şi riscă multe dacă este însărcinată, dacă păstrează copilul. Asta ar fi însă o dovadă şi mai mare de iubire pentru Adrian", a spus Cătălin Botezatu în direct la Capatos. Medicul ginecolog Ruxandra Dumitrescu confirmă faptul că o sarcină i-ar putea crea probleme vedetei şi prin prisma faptului că nu are un regim de viaţă corect şi o alimentaţie echilibrată. "Ceea ce mănâncă mama ajunge implicit şi la fetus prin intermediul sângelui placentar. Dacă mama nu are rezerve, nici embrionul nu se poate dezvolta normal. Există astfel riscul de naştere prematură, prunc cu greutate sub media normală la naştere sau chiar oprirea din evoluţie a sarcinii (n.r avort spontan). Este riscant şi pentru mamă, un fetus o privează de vitamine şi nutrienţi iar decalcifierea, osteoporoza sau căderea părului sunt comune în astfel de cazuri".
15 Septembrie 2011
 

Comentarii (3)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • DrOz pe 4 Oct 2011, 01:09
    Deductie

    Mda,pai in poza asta se vede ca asistentul ii luase glicemia si ii facea o injectie intravenoasa cu glucoza.Cu hipoglicemia nu-i de glumit, te omoara in 10 minute si daca chiar scapi, ramai cu leziuni grave pe creier...Asa ca mai lasa cura de slabire , Dragusanco, tine-te de ce ti-a zis doctorul...

    6
    1

  • @nadia_dark pe 4 Oct 2011, 01:06
    Esti pe langa subiect

    Mai terminati cu copiii, cine ii face nu are decat sa aiba grija de ei si sa se ingrijoreze cat vrea.Si daca nu e capabil, sa nu-i faca.Si asa suntem prea multi pe glob.

    3
    4

  • nadya_dark pe 15 Sep 2011, 18:23
    Vai ce articol!!!

    De tot rasul ,nu altceva .Oare ar trebui sa ne ingrijoreze asa mult acest personaj? Ganditi-va la alti oameni sau copii care au intr-adevar nevoie de ajutor

    15
    2

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod